Social

Recensământ 2024 // Peste 1,2 milioane de persoane au fost chestionate. Datele BNS

Peste 1,2 milioane de persoane și aproximativ 825 de mii de locuințe, inclusiv cele neocupate, au fost recenzate de la debutul Recensământului din acest an, anunță Biroul Național de Statistică al R. Moldova. Potrivit instituției, printre persoanele care au fost chestionate până în prezent se numără atât locuitori ai țării noastre cu reședință obișnuită, cât și cei fără reședință obișnuită.

Mulțumim tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarul RPL. Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ”, se arată în mesajul BNS.

Precizăm că recensământul persoanelor și locuințelor a început la 8 aprilie și se va desfășura până la 7 iulie. Acesta fiind cel mai important exercițiu statistic național care oferă informații demografice. Va dura trei luni, o perioadă mai îndelungată comparativ cu cel din 2014, care s-a desfășurat timp de două săptămâni.

Datele despre persoane și locuințe sunt colectate de peste 4000 de recenzori care folosesc, în premieră, tablete electronice pentru completarea chestionarelor.

Menționăm că persoanele care vor refuza să completeze chestionarele de recensământ și nu vor putea fi convinse prin nicio metodă riscă să fie amendate. Dacă în prima vizită proprietarii nu vor fi găsiți acasă, recenzorii vor putea efectua încă patru vizite la domiciliul acestora.

Citește mai mult