Cultură

Biserica de lemn de la Muzeul Satului atrage numeroși vizitatori în perioada sărbătorilor pascale

Lăcaș de închinare, dar și atracție turistică, Biserica de lemn de la Muzeul Satului atrage numeroși vizitatori, indiferent de anotimp, dar mai ales de sfintele sărbători pascale. Monumentul medieval de istorie, arhitectură și credință a fost adus de la Hirișeni, raionul Telenești, și inaugurat aici în 2011.

În a doua zi de Paște, oamenii au venit să vadă oaza de credință, liniște și frumusețe de la Porțile orașului.

Deoarece-i sărbătoare, zic hai să vedem cea mai veche biserică de pe teritoriul Moldovei, o bijuterie nemaipomenit de prețioasă pentru credința ortodoxă, dar și pentru toată lumea”.

Natura e frumoasă, liniște, nu-i gălăgia orașului”.

Foarte bine că a fost restaurată, suntem recunoscători unei prietene care ne-a spus despre existența bisericii. Locuim în sectorul Botanica, dar nu știam de asemenea frumusețe”.

Suntem pentru a treia oară aici. - Ce știți despre această biserică, cum a ajuns ea la Chișinău? - Sincer, nu știu prea multe, spre rușinea noastră, dar știu că este foarte veche”.

Când vedeți florile acestea, să știți că le îngrijesc eu. Pentru că iubesc biserica aceasta, că aici este duhul lui Hristos pentru toți în suflet să fie și pentru Moldova”, a menționat Alexandru Crasnojon.

Cea mai veche biserică a fost ctitorită în 1642 la Mănăstirea Hârjauca, în 1821 a fost strămutată la Hirișeni, raionul Telenești. În 2009-2010 a fost demontată bârnă cu bârnă, cele întregi au fost numerotate, transportate la Chișinău și remontate cu mare grijă.

Arhitectul restaurării locașului a fost regretatul Eugen Bâzgu, unul dintre cei mai valoroși restauratori de biserici de lemn din întreg spațiul românesc, pe atunci era și directorul Muzeului Satului.

„*Noi cu Eugen Bâzgu, Dumnezeu să-l ierte, am avut prima experiență când am restaurat Biserica de lemn din Palanca, Călărași. Și ceea ce vedem noi acuma este rezultatul faptului că dumnealui a studiat pe parcursul mai multor ani bisericile de lemn și am apărut și eu, noi fiind din Căușeni ambii. Eu cu partea administrativă, el cu partea arhitecturală, împreună, am făcut ceva care bucură inimile și ochii creștinilor”, a relatat parohul bisericii, Sergiu Curnic.

În 2014, pe teritoriul Muzeului satului a fost inaugurată o replică a clopotniței de lemn din satul Vorniceni, iar în 2016 complexul muzeal a fost completat cu o altă biserică de lemn, în formă de casă țărănească, din satul Gârbova, Ocnița. Peste toate domină cea mai veche biserică. Este imortalizată și într-un calendar de toată frumusețea, care e dăruit oaspeților dragi.

Citește mai mult