Israelul le cere locuitorilor din Gaza să se mute la sud pentru a nu fi considerați parteneri ai teroriștilor
Palestinienii au declarat că au primit noi avertismente din partea armatei israeliene de a se muta din nordul în sudul Fâșiei Gaza, cu o mențiune suplimentară că, dacă rămân pe loc, ar putea fi identificați drept simpatizanți ai unei organizații teroriste, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Mesajul a fost trimis sâmbătă sub formă unor fluturași - pe care era imprimat numele și logoul Forțelor de Apărare ale Israelului - și a ajuns la oameni prin intermediul unor mesaje audio pe telefoanele mobile în întreaga Fâșie Gaza.
„Avertisment urgent, către locuitorii din Gaza. Prezența dumneavoastră la nord de Wadi Gaza vă pune viețile în pericol. Oricine alege să nu părăsească nordul Gazei spre sudul Wadi Gaza ar putea fi identificat drept complice al unei organizații teroriste", este scris pe fluturașul trimis de IDF.