Parlamentul a adaptat Legea gazelor la cerințele Uniunii Europene. Stocurile de gaze sunt obligatorii
Stocurile de gaze vor fi obligatorii. Parlamentul a adaptat Legea gazelor la cerințele Uniunii Europene care stabilesc că înainte de sezonul rece depozitele trebuie să fie pline. Pentru că Republica Moldova nu are capacități, își face rezerve în România și Ucraina.

Volumul de gaze care trebuie stocat în fiecare an până pe 1 noiembrie constituie 15 la sută din consumul mediu pe ultimii cinci ani. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a estimat că ar fi vorba de 150 de milioane de metri cubi de gaze, aproximativ o lună de iarnă.
„Garanție că cel puțin o parte din volum va fi disponibil în iarnă, indiferent de conjunctura de piață, pe de o parte. Pe de altă parte, aceste volume vor fi puse la dispoziția consumatorilor prin furnizori la un preț plafonat, la un preț reglementat, deci nu se va putea face cu ele comerț pur, să spunem, pentru profit major”, a subliniat Victor Parlicov.
În același timp, Parlamentul a votat o lege nouă privind energia regenerabilă.
„Viitorul sistemului energetic al Uniunii Europene se va baza pe regenerabile și aceasta e o strategie clară pentru uniune. Adoptarea legii aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, este foarte important mai ales a doua zi după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor cu Republica Moldova”, a menționat Artur Lorkowski, directorul Secretariatului Comunității Energetice.
Noua lege presupune licitații pentru instalarea capacităților de 150 de megawați de energie solară și eoliană.