Externe

Iosif Stalin, motiv de conflict în patria sa

În cea mai importantă catedrală a Bisericii Ortodoxe Georgiene din Tbilisi, a apărut o icoană în care este zugrăvit ghipul dictatorului Iosif Stalin. Acest lucru a provocat mai multe reacții din partea societății georgiene. Icoana a fost stropită cu vopsea albastră de către o activistă, care ulterior a fost amenințată de către simpatizanții unui partid ultraconservator.

civil.ge
Sursa: civil.ge

Manifestanții care au venit în fața casei activistei Nata Peradze au amenințat că se vor răzbuna pentru acțiunea ei.

Activista a spus că nu s-a așteptat la un asemenea conflict.

„Am anticipat un anumit răspuns atunci când am întreprins această acțiune. Reacțiile, însă, au depășit toate așteptările mele. Ca să vă spun adevărul, nu mi-am imaginat că se va întâmpla așa ceva. Aceasta nu este prima mea acțiune împotriva lui Stalin”, susține activista Nata Peradze.

Patriarhia Georgiei a emis astăzi un comunicat în care a menționat că pe icoane pot apărea și personalități care nu au fost canonizate, chiar și cele care au prigonit creștinii, iar asta nu înseamnă că acestea sunt slăvite.

Potrivit istoricilor, din ordinul dictatorului Iosif Stalin, au fost omorâți zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe.

Citește mai mult