Social

16 kilograme de droguri în pachete de cafea, depistate de către vameși în două trimiteri poștale

16 kilograme de pastile – precursori pentru fabricarea amfetaminei, în valoare de peste 15 milioane lei, disimulate în două cutii a câte 8 kilograme în fiecare, au depistat ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal în conlucrare cu funcționarii postului vamal Poșta, sub conducerea PCCOCS.

De menționat că cele două cutii au fost depistate cu ajutorul patrupedului Vămii. Ulterior, cutiile au fost scanate cu tehnica specială și suspiciunile au fost confirmate de imaginile generate de echipamentul portabil de detectare cu raze X.

În cadrul controlului fizic detaliat, în fiecare din cele două cutii erau dulciuri și câte 8 pachete de cafea, în total 16 pachete, iar în fiecare era câte un kilogram de pastile.

Destinatarul acestor colete poștale era bărbatul în vârstă de 24 de ani, cetățean al Ucrainei, care a fost reținut săptămâna trecută. În prezent acesta se află în arest preventiv.

Cazul a fost depistat în urma acțiunilor de investigație realizate de către ofițerii vamali, în cadrul documentării cazului înregistrat la vama Costești, unde au fost depistate la începutul anului curent peste 23 kg de pastile de efedrină, precursor folosit la fabricarea drogului amfetamină.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult