Kievul a ordonat evacuarea civililor din peste 20 de sate din regiunea Harkov, din nord-estul țării
Ucraina a ordonat marți evacuarea a 26 de sate din regiunea Harkov, în nord-estul țării, din cauza atacurilor repetate ale armatei ruse în zonă, informează AFP, citată de news.ro.

„Având în vedere situația, punem în aplicare o evacuare obligatorie a populației din comunitățile Kindrașivska și Kurilivska din districtul Kupiansk”, a scris guvernatorul regional, Oleg Sinegubov, pe rețelele sociale.
El enumeră cele 26 de localități afectate, unde locuiesc 3.043 de persoane, inclusiv 279 de copii.
Districtul Kupiansk este atacat de luni de zile de forțele rusești. Acestea au obținut câștiguri minime, dar mai speră să străpungă apărarea ucraineană. Întreaga zonă fusese ocupată de Rusia la începutul invaziei ordonate în februarie 2022 de Vladimir Putin, până când un blitzkrieg ucrainean a eliberat regiunea în septembrie, același an, forțând trupele Moscovei să se retragă umilitor.
Rusia și-a reluat ofensiva în această zonă în vara anului 2023, în timp ce Ucraina a încercat fără succes o contraofensivă majoră în Donbas (est) și în sud.
Din toamnă și din cauza eșecului ambițiilor de recucerire teritorială ale Ucrainei, forțele rusești au avansat în nord-est, în zona Kupiansk, și în est, în special în jurul orașului Avdiivka.
Kievul susține că rezistă și că le provoacă pierderi grele rușilor, dar insistă, de asemenea, în fața aliaților săi occidentali că are nevoie de arme și muniții pentru a putea continua să reziste.
Regiunea Harkov, în care se află Kupiansk, se învecinează cu Rusia, iar capitala sa omonimă este al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Moscova bombardează în mod constant regiunea, inclusiv zonele rezidențiale.
În octombrie, în urma bombardamentelor masive rusești, au fost ucise peste cincizeci de persoane în satul Groza, în timp ce acestea participau la o ceremonie funerară în această localitate, care avea 330 de locuitori înainte de atac.