Social

Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, inaugurat după reconstrucție

Punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene de la Giurgiulești-Reni a fost inaugurat după reconstrucție. Astfel, Republica Moldova și Ucraina își vor îmbunătăți colaborarea pentru a facilita tranzitul transportului de mărfuri și pasageri.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), după renovare, aici a fost amenajată o bandă specială, care va permite fluidizarea traficului, atât pentru camioane, cât și pentru autocare. În același timp, autoturismele cu pasageri nu vor mai fi obligate să se oprească la punctul de control moldovenesc, deoarece toate procedurile de control vor fi efectuate de partea ucraineană, iar acest lucru va reduce semnificativ timpul de așteptare la trecerea frontierei.

Secretarul de stat Mircea Păscăluță a menționat că Republica Moldova va sprijini în continuare Ucraina în procesul de reconstrucție.

„Este un moment important de conexiune între cele trei țări. Angajamentul nostru de a sprijini Ucraina în reconstrucția infrastructurii rămâne puternic. Vrem să permitem transportului să treacă ușor dinspre Ucraina spre UE și viceversa, prin intermediul Republicii Moldova”.

Proiectul a fost posibil datorită eforturilor comune dintre Republica Moldova, Ucraina, România și partenerii din SUA și UE, în contextul întâlnirilor Quint Meeting, se menționează în comunicatul sursei citate.

Citește mai mult