Social

Vettingul nu-i mai sperie pe procurori? Șeful adjunct al PA: „Nu avem nimic de ascuns”

În ajunul evaluării integrității financiare și etice, procurorii anticorupție par să își fi schimbat opinia cu privire la Vetting. Cel puțin asta susține șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Octavian Iachimovschi. Adjunctul Veronicăi Dragalin a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că, dacă în toamna anului 2023 mai mulți procurori din cadrul PA spuneau că vor pleca din sistem din cauza evaluării externe, atunci în ultimul timp aceștia spun că sunt gata să treacă testul Comisiei Vetting.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

„Era o perioadă în care mai mulți procurori spuneau că vor pleca și cauza era niște modificări făcute la lege, care în opinia procurorilor stabilea o limită de apreciere a Comisiei de Vetting în partea ce ține de hotărârile nerezonabile. Fiecare procuror, mai ales la Procuratura Anticorupție, a avut în gestiune dosare unde au fost persoane achitate, cauze penale clasate, ordonanțe anulate. De fapt, la PA este cel mai mare indice de achitări. (…) Acum este foarte greu de spus, pentru că o parte din colegii care în toamna anului 2023 spuneau că vor pleca și nu vor participa la procedura de Vetting, în ultimul timp spun că vor participa pentru că nu au nimic de ascuns”, a declarat Octavian Iachimovschi în cadrul emisiunii „Rezoomat”, de la Rlive.

Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție susține că va fi clar dacă „PA s-a speriat de Vetting sau nu” după ce acuzatorii de stat vor primi notificările cu privire la demararea procedurii de evaluare.

Amintim în acest context că, anterior, șefa PA Veronica Dragalin a admis că mai mulți subalterni de ai săi ar putea părăsi sistemul, din cauza evaluării externe. Recent, procurorul-șef anticorupție a precizat în cadrul unei emisiuni televizate de la postul TV8 că a primit „vreo cinci-șase” cereri de demisie din partea procurorilor anticorupție, înainte de Vetting. Dragalin a precizat că a refuzat să semneze cererile de demisie și că procurorii, care ar fi dorit să plece, ar activa în sistem în continuare.

De altfel, evaluarea externă a fost criticată, anterior, de șefa PA. Veronica Dragalin a declarat recent pentru presă că are unele „reticențe” privind procesul de Vetting pe care ar urma să îl treacă atât ea, cât și procurorii din întreaga țară, dacă își doresc să rămână în funcții. Mai exact, Dragalin s-a arătat nemulțumită că în cadrul evaluării ar urma să fie verificată, inclusiv, averea rudelor sale. Procurorul-șef de la anticorupție declara că și-a asumat o evaluare a veniturilor și a integrității sale, atunci când a acceptat să vină în funcția de șef al PA, însă că rudele sale nu ar fi făcut-o.

Reamintim că autoritățile de la Chișinău și-au asumat curățarea sistemului prin evaluarea externă a procurorilor și a judecătorilor, precum și prin numirea unui procuror general – funcție devenită vacantă după ce fostul șef al Procuraturii Generale, Alexandr Stoianoglo, a fost demis.

Pe 21 mai, Consiliul Superior al Procurorilor a decis să expedieze Comisiei de evaluare a procurorilor lista procurorilor anticorupție care urmează să fie evaluați. Lista, care, potrivit CSP, a fost întocmită de Procuratura Generală, nu a fost făcută publică deocamdată.

Citește mai mult