Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți
Cel puțin patru persoane au murit, iar cel puțin 12 au fost rănite după ce un acoperiș s-a surpat într-un imobil cu două etaje pe Insula spaniolă Mallorca, anunță joi salvatorii, relatează AFP.
„Patru persoane au fost confirmate moarte” și există „între 12 și 14 rănite în diverse grade în urma surpării unui acoperiș al unui imobil cu două etaje” în zona cunoscută sub numele Playa de Palma, în sudul Palma de Mallorca, o insulă turistică la Marea Mediterană, anunță pe X salvatorii.
Surparea a avut loc joi seară, într-un restaurant situat în această zonă foarte frecventată de către turiști străini, în contextul în care sezonul de vârf a început, potrivit presei locale.
Mai mulți pompieri, agenți de poliție din Palma și ambulanțieri s-au dus la fața locului, potrivit aceleiași surse. Insulele Baleare, cunoscute prin apele lor cristaline și plajele lor, sunt a doua destinație turistică a Spaniei, după Catalonia, scrie News.ro. În 2022, ele au găzduit peste 14 milioane de turiști, potrivit unor date oficiale.