Externe

Grecia: noi seisme s-au produs în zona maritimă a țării. Cel mai puternic cutremur s-a înregistrat în apropiere de insula Amorgos

Alte cinci cutremure au fost înregistrate în zona maritimă a Greciei. Potrivit Institutului de Geodinamică al Observatorului din Atena, cel mai puternic seism a avut o magnitudine de 5 grade, și s-a produs în apropiere de insula Amorgos. În condițiile în care activitatea seismică rămâne ridicată, localnicii și muncitorii sezonieri continuă să părăsească insula, alții au ales să rămână în casele lor.

Oamenii care au decis să nu plece își continuă viața în mod normal, lucrează ca de obicei, spun că nu sunt speriați și-i îndeamnă și pe alți locuitori să nu se teamă și să se întoarcă pe insulă.

Am plecat la Syros pentru două zile și m-am întors.”;

Nu-mi e frică, totul e în regulă. Viața de zi cu zi e normală, oamenii nu ar trebui să-și facă griji.

În port s-a format o coadă de mașini care așteaptă să se îmbarce pe un feribot pentru a părăsi insula.

Muncesc aici, în construcții. Plec, pentru că nu mai avem de lucru în construcții.

Plecăm pentru două săptămâni, până când fenomenul se va diminua; dacă totul va fi în regulă, ne vom întoarce.

Peste 14 mii de cutremure au fost detectate începând cu 26 ianuarie, peste 1 100 fiind înregistrate doar într-o singură zi: pe 9 februarie.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Citește mai mult