Peste 60 de mii de oameni au protestat la Bruxelles împotriva reformei sistemului de pensii
Peste 60 de mii de oameni au protestat pe străzile din capitala belgiană, Bruxelles, împotriva reformei sistemului de pensii. Traficul aerian a fost blocat timp de o zi, iar circulația pe mai multe artere rutiere și activitatea unor instituții publice a fost sistată. Manifestanții au aruncat cu artificii, iar poliția a folosit tunuri de apă pentru a calma spiritele.

„Nu suntem lămâi”, „Încetați să ne jumuliți”, cu astfel de pancarte mii de belgieni au ieșit pe străzi. Aceștia spun că nu sunt de acord cu măsurile de austeritate preconizate de Guvernul premierului Bart De Wever, în special cu prelungirea duratei de activitate fără creșterea puterii de cumpărare.
Nu s-a trecut și fără ciocniri cu oamenii legii. Poliția a folosit gaze lacrimogene și un tun cu apă pentru a dispersa mulțimea. Mai mult, greva a dat peste cap transportul public, activitatea oficiilor poștale, dar și activitatea Aeroportului din Bruxelles care a anulat, joi, 430 de zboruri.
„E cu adevărat revoltător. Nu înțeleg cum pot călca în picioare muncitorii așa cum o fac?”.
„Măsurile luate de coaliția Arizona sunt făcute ca să-i protejeze pe bogați. Noi, dimpotrivă, avem nevoie de și mai multe investiții pentru cei vulnerabili, pentru cei care chiar au nevoie de protecție”.
Printre manifestanți au fost inclusiv mai mulți pompieri și militari, revoltați că vor fi obligați să muncească până la 67 de ani, nu până la 56 - așa cum era până acum. În plus, de noul mod de calcul al pensiilor vor fi afectate femeile, și asta pentru că nu se va mai ține cont de întreruperile de carieră.
„O pensie mult mai târziu, cu un salariu mai mic? Nu mă interesează deloc. Noi ne dăm sufletul pentru munca asta, suntem aici când ni se cere. Și ce primim în schimb? O palmă peste față. Suntem trădați”.
„Cred că niciunul dintre colegii noștri nu-și imaginează că la 67 de ani ar putea face ceea ce facem noi acum”.
Cabinetul de miniștri de la Bruxelles, care a intrat în funcție la începutul acestei luni, format dintr-o coaliție de cinci partide denumită Arizona, și-a propus mai multe reforme în domeniul economic, inclusiv reforma sistemului de pensii. Inițiativa legislativă îi avantajează pe cei care au cel puțin 35 de ani de stagiu, dar continuă să lucreze chiar și după ce s-au pensionat. Pe de altă parte, cei care se pensionează anticipat fără a îndeplini acest criteriu vor fi penalizați, în condițiile în care, anterior, era oferită o sumă fixă în funcție de durata carierei. Un protest similar a avut loc în luna ianuarie și a adunat 30 de mii de participanți. Mai mult, sindicatele au avertizat că, dacă revendicările nu sunt îndeplinite, greve în masă vor fi organizate în fiecare zi de 13 a fiecărei luni.