Externe

Olaf Scholz: Europenii nu pot accepta ca președinții Trump și Putin să ia decizii fără implicarea Kievului

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a afirmat că europenii nu pot accepta ca președinții Donald Trump și Vladimir Putin să ia decizii de unii singuri și să impună Ucrainei un dictat de pace.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că Ucraina nu va fi de acord cu nicio înțelegere de pace negociată de Statele Unite și Rusia fără implicarea Kievului.

Liderul de la Kiev urmează să se întâlnească astăzi, la München, cu prilejul Conferinței anuale de Securitate, cu vicepreședintele american JD Vance, după ce Donald Trump și Vladimir Putin au convenit telefonic să înceapă imediat negocierile pentru a pune capăt războiului.

Trump a declarat, în urma conversației, că aderarea Ucrainei la NATO nu este practică, iar revenirea ei la granițele dinaintea invaziei ruse este puțin probabilă. Afirmațiile președintelui american au nemulțumit Ucraina și au contrariat țările europene, care le consideră o capitulare în fața Rusiei și un pericol pentru securitatea continentului.

Citește mai mult