Amatorii de pescuit la copcă au luat cu asalt lacul Ghidighici
Temperaturile scăzute din ultimele zile au făcut ca gheața de pe lacul Ghidighici să devină suficient de groasă pentru pescuitul la copcă. Zeci de oameni au profitat de ocazie și au ieșit pe lac, însă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că stratul de gheață nu este uniform, iar pescarii trebuie să fie prudenți.

Constantin are 72 de ani și spune că merge la pescuit de mic copil. Deși este un pescar împătimit, recunoaște că merge la prins pește, în special vara, pentru că pescuitul la copcă este riscant. A simțit-o pe propria piele, spune el, atunci când a căzut sub gheață.
„Eu m-am scăldat, să vă spun drept, undeva cu 15 ani în urmă. Erau mulți pe gheață, eu am venit mai târziu. Mergeam așa mulțumit că vreau la pește, mergeam și nu am acordat atenție, împrejur erau oameni și mergând așa: poc! și m-am dus undeva aproape până la gât. Să vă spun drept, mi-i frică așa când vin”, a relatat Constantin Rupeț.
Atât Constantin, cât și ceilalți pescari, cunosc câteva măsuri, ce trebuie urmate pentru a pescui în siguranță.
„Dacă e gheața de 5-6 centimetri, nu te băga. Dacă iazul e mare într-un loc poate să fie mai înghețat, dar în alt loc... să te duci în apă”, a spus bărbatul.
Marea problemă a pescarilor este și lipsa peștilor. Nicolae este pe lac de dimineață și nu a prins nimic, el spune că, în ultimii ani, cantitatea de pește din lacul Ghidighici a scăzut.
„Iată cât am stat din partea aceea până aici, nici un pește nu am prins. Înainte prindeam pește, era pește aici, era șalău, ocheană, plătică, biban”, a spus Nicolae Vartișenco.
Pentru ca pescuitul la copcă să fie sigur, specialiștii recomandă ca gheața să aibă cel puțin 10 centimetri grosime. Totodată, e foarte important ca pescarii să nu facă găuri foarte apropiate una de cealaltă, pentru că, în astfel de condiții, gheața devine instabilă. Un alt lucru important este ca pescarii să mențină o distanță sigură între ei, pentru a nu pune presiune pe o singură porțiune din gheață.
În zilele următoare, va fi soare, iar temperaturile vor crește treptat. În aceste condiții, pescarii sunt sfătuiți să nu se aventureze să iasă pe gheață.