Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la Chișinău de ambele Mitropolii

Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge și în acest an în Republica Moldova, sâmbătă, 19 aprilie 2025. Focul Haric va fi adus de delegațiile ambelor Mitropolii ortodoxe din țară.
Mitropolia Basarabiei anunță că Lumina Sfântă va fi adusă de Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române din Țara Sfântă, care o va prelua direct de la Mormântul Domnului și o va transporta în România. De la Aeroportul Internațional Otopeni, reprezentanții tuturor eparhiilor Patriarhiei Române vor duce Lumina Sfântă în eparhiile lor, iar reprezentanții Mitropoliei Basarabiei o vor aduce în aceeași seară, în jurul orei 21:00, la Aeroportul Internațional Chișinău.
Tot sâmbătă seară, Sfânta Lumină va fi adusă și de Mitropolia Moldovei. Potrivit instituției, pentru al 23-lea an consecutiv, flacăra sfântă de la Mormântul Domnului va fi adusă în țară de o delegație condusă de Preasfințitul Filaret de Căpriana și Preasfințitul Patrocl de Dondușeni, în urma unui pelerinaj organizat în Săptămâna Patimilor în Țara Sfântă. Lumina Sfântă va ajunge în jurul orei 20:00 în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, de unde Înaltpreasfințitul Vladimir o va împărți clerului și credincioșilor.
Precizăm că ceremonia pogorârii Sfintei Lumini la Ierusalim are loc în Sâmbăta Mare și este considerată un miracol al Bisericii Ortodoxe. După o rugăciune specială rostită de Patriarhul grec ortodox la Mormântul Sfânt, flacăra apare în mod tainic și este împărțită credincioșilor.