Inspectorii de mediu îndeamnă oamenii să nu ardă anvelope în noaptea Învierii

În ajunul Paștelui, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a lansat un apel în care îndeamnă oamenii să renunțe la practica nocivă de a arde anvelope în noaptea Învierii.
„Această acțiune, deși percepută de unii ca o tradiție, are consecințe grave asupra sănătății publice și asupra mediului înconjurător”, se menționează într-un comunicat al instituției.
Autoritățile atenționează că arderea anvelopelor eliberează în atmosferă substanțe extrem de toxice, care pot cauza probleme respiratorii, iritații oculare și cutanate, precum și afecțiuni pe termen lung, inclusiv cancer.
„Copiii, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice sunt printre cele mai vulnerabile categorii”, subliniază sursa citată.
„Fumul gros și negru rezultat din arderea cauciucului contribuie la poluarea aerului, afectează calitatea vieții și deteriorează echilibrul ecosistemelor locale”, se mai spune în comunicat.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului amintește că arderea neautorizată a deșeurilor, inclusiv a anvelopelor, este interzisă prin lege și se sancționează contravențional.
Oamenii sunt îndemnați să păstreze spiritul sărbătorii fără a afecta sănătatea celor din jur sau mediul.
Inspectoratul încurajează cetățenii să semnaleze eventualele cazuri de ardere ilegală a deșeurilor la subdiviziunile teritoriale ale instituției sau la serviciul unic de urgență 112.