Social

Tinerii pot lucra două luni împreună cu funcționari publici și experți din UE. Cine poate aplica la program

cancelaria.gov.md
Sursa: cancelaria.gov.md

Studenții, masteranzii și proaspeții absolvenți pot petrece două luni de vară lucrând cot la cot cu funcționari publici și experți din Uniunea Europeană (UE), pentru a afla ce înseamnă administrația publică. La emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, Iana Pustovaia, manageră de comunicare în cadrul Proiectului „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”, a menționat că stagiarii vor primi o bursă lunară de 200 de euro, finanțată de UE. Totodată, aceasta a explicat cine poate aplica la program.

Programul comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova se află la a patra ediție.

Scopul acestui program este să aducem generația nouă în serviciul public, să aducem tinerii cu viziuni noi, cu experiențe noi, să pună umărul la construirea unei țări moderne, să pună umărul la integrarea R. Moldova în UE. Programul presupune în primul rând procedura de depunere a dosarelor, urmată de o comisie riguroasă de selecție și două luni nemijlocit de vară, lucrând cot la cot cu funcționarii publici, sub ghidarea înalților consilieri UE. Tinerii astfel vor avea posibilitatea să vadă ce presupune administrația publică, să vadă dacă le place sau nu și eventual să înceapă o carieră în instituțiile statului.

La acest program pot aplica tinerii care dețin cetățenia Republicii Moldova, sunt studenți, masteranzi sau proaspăt absolvenți ai unei instituții de învățământ, fie din Republica Moldova, fie de peste hotare și să nu aibă mai mult de 30 de ani. Potrivit Ianei Pustovaia, un aspect important este nivelul destul de avansat de cunoaștere a limbii engleze. Iar cât privește calitățile personale, în primul rând este motivația, a mai precizat ea.

Tinerii vor fi încadrați în instituțiile publice, deci ministere, Cancelaria de Stat, Parlamentul, Președinția și așa mai departe, și instituțiile din subordinea acestora. Ceea ce înseamnă că vor vedea activitatea zilnică exact așa cum se desfășoară ea, vor fi încadrați în toate activitățile unui minister sau ale unei autorități publice. Programul este foarte divers. Un lucru pe care putem să-l promitem cu siguranță este că nu se vor plictisi. Pe lângă activitățile zilnice, avem planificate și o serie de training-uri, conferințe, seminare la care tinerii vor avea posibilitatea să participe”, a mai subliniat Iana Pustovaia.

Perioada de depunere a dosarelor este până pe 20 mai, cei interesați pot depune dosarele la adresa de email [email protected].

Amintim că Programul de stagii comun al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova se desfășoară în paralel cu programul Guvernului de stagii plătite în instituțiile publice. Campania de promovare a programelor de stagii va continua în luna mai în Universitatea de Stat din Bălți, Academia de Studii Economice, Universitatea Liberă Independentă din Moldova, precum și online pentru studenții din diasporă.

Citește mai mult