Ucraina // Un autobuz a fost lovit de o dronă. Cel puțin nouă persoane au decedat și peste 40 au fost rănite

Noi atacuri mortale în Ucraina. Cel puțin nouă oameni și-au pierdut viața și peste 40 au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit un autobuz. Bombardamentele rusești au provocat incendii în mai multe regiuni, inclusiv Kiev, Harkov sau Odesa.
La Marganeț, în sud-estul Ucrainei, drona a lovit autobuzul care transporta angajații unei întreprinderi. Nu erau militari și nu aveau echipament militar.


Și regiunea Poltava a suferit un atac masiv cu aparate fără pilot. Infrastructura civilă din centrul orașului a fost avariată.
„Am vrut să ne odihnim, dar am auzit un vuiet și totul, deodată, a zburat. Toată lumea a ieșit afară. Am luat-o pe bunica, pentru că abia poate să meargă și abia de am reușit să ieșim. Când am privit, totul era în flăcări, totul era spart”, spune un ucrainean.
Regiunea Odesa a fost lovită, de asemenea, cu drone de atac, iar bombardamentele au vizat infrastructura civilă din suburbiile orașului. O serie de incendii a izbucnit în urma atacului. Cel puțin două persoane au fost rănite.

Menționăm că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că Ucraina este gata să înceapă negocieri cu Federația Rusă în „orice format”, imediat după încetarea focului. Declarația a fost făcută marți, 22 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.
La începutul lunii martie, Ucraina a acceptat o propunere americană privind un armistițiu de 30 de zile, dar Rusia a respins-o. După aceasta, ajutorul american a fost reluat. Ulterior, atât Ucraina, cât și Rusia au convenit să suspende atacurile asupra infrastructurii energetice și pe mare, însă Moscova a condiționat un acord maritim de relaxarea sancțiunilor internaționale.
Rusia și SUA continuă contactele diplomatice, iar recent, Kirill Dmitriev, trimisul special al lui Vladimir Putin, a efectuat o vizită la Washington, fiind scos temporar de pe lista sancțiunilor. În ciuda eforturilor diplomatice, Rusia și Ucraina continuă să se atace reciproc.