Stare de urgență în Israel. Autoritățile au evacuat populația din zonele afectate de incendiile de vegetație

Israelul a declarat stare de urgență din cauza incendiilor de vegetație. Autoritățile au evacuat populația din zonă, au închis drumurile și au anulat ceremoniile dedicate Zilei Independenței. Pentru lichidarea incendiilor a fost mobilizată flota aeriană, iar mai multe țări au intervenit cu ajutor. Ambasada Republicii Moldova în Israel a îndemnat moldovenii care se află acolo să fie prudenți.
Incendiile de vegetație continuă pentru a doua zi la periferia Ierusalimului, unde autospeciale și avioane cu tunuri cu apă fac eforturi pentru a preveni răspândirea flăcărilor în comunități și în alte zone.
Avioane cu cisterne aeriene au intervenit pentru a lichida flăcările. Peste două mii de hectare de pădure au fost deja mistuite de flăcări.
Potrivit presei locale, aproape zece incendii au fost astăzi active. Au intervenit peste 150 de pompieri. 20 dintre ei au fost răniți. Situația este agravată de vânturile puternice.
„A salva vieți înseamnă a evacua comunități și situri, a închide drumuri. Uneori, oamenii pur și simplu trebuie forțați să plece. Oamenii adesea nu înțeleg acest lucru, până când nu văd focul venind spre ei cu o viteză enormă”, a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
Mai multe țări și-au trimis avioanele și elicopterele pentru a sprijini la lichidarea incendiilor. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că Italia și Croația urmează să trimită trei avioane. 18 tineri au fost reținuți sub suspiciunea de incendiere intenționată. Miercuri, locuitorii mai multor localități au fost evacuați, dar unii au primit deja permisiunea de a reveni. În acest context, Ambasada Republicii Moldova în Israel îndeamnă moldovenii care se află acolo să fie prudenți, iar în caz de necesitate să apeleze pentru ajutor la reprezentanța diplomatică.