Economic

Peste 8 miliarde de lei ar putea fi investite pentru modernizarea echipamentelor electrice vechi de zeci de ani

Peste 8 miliarde de lei ar putea fi investiți în proiecte de revitalizare a sistemului energetic din Republica Moldova, prin modernizarea echipamentelor existente și crearea de capacități pentru importul și exportul de energie electrică. Obiectivele sunt stipulate în planul de dezvoltare a rețelelor electrice de transport pentru următorii 10 ani, ce se află în consultări publice. Resursele financiare vor fi acordate inclusiv de partenerii externi.

Potrivit autorităților de la Chișinău, dezvoltarea sistemului electroenergetic este o prioritate pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, iar Republica Moldova se aliniază acestor obiective.

Majoritatea echipamentelor electrice din sistemul național sunt învechite. Din cele 340 de transformatoare din țară, peste 90 la sută au mai mult de 20 de ani vechime. De asemenea, 90% din liniile electrice aeriene sunt în funcțiune de peste trei decenii, iar peste două treimi din echipamentele de protecție prin relee necesită înlocuire urgentă, potrivit unui studiu realizat de Întreprinderea de Stat „Moldelectrica”. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că modernizarea este esențială pentru integrarea energiei regenerabile, dar și pentru creșterea capacității de export.

Pentru a avea posibilitatea să integrăm mai multă energie regenerabilă în rețea, trebuie să dezvoltăm rețeaua. Altfel, vom ajunge la un punct de saturație în care nu vom mai putea injecta energie. Dar pentru a putea exporta mai mult – deoarece deja avem 650 de megawați de energie regenerabilă, capacități instalate, iar alte capacități urmează să fie instalate și puse în funcțiune – este nevoie de dezvoltare continuă. Chiar în această vară vom avea încă 90 de megawați adiționali. Așadar, instalăm, instalăm, dar ce vom face cu toată această energie? De aceea este importantă și a doua licitație, planificată pentru sfârșitul anului, care include atât surse regenerabile, cât și baterii de stocare.

Astfel, noua lege privind energia electrică aduce Republica Moldova mai aproape de standardele europene, punând accent pe modernizarea rețelei naționale de transport și creșterea siguranței în alimentarea cu energie. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că aderarea la blocul comunitar va duce la accelerarea economiei naționale, ceea ce înseamnă că va crește consumul de energie pentru industrii. Potrivit unor studii, consumul de energie electrică în țara noastră ar putea crește anual cu până la 2%, în funcție de ritmul dezvoltării economice.

Ne mișcăm cu pași accelerați spre integrarea europeană. Acest proces va aduce o creștere economică, iar în mod corespunzător, creșterea economică va necesita un consum adițional de energie electrică. Observăm deja cum se extind orașele Chișinău și Bălți, cum se construiesc noi cartiere, clădiri noi. Aerul condiționat a devenit o necesitate, nu un lux, și acest lucru va genera o creștere semnificativă a consumului de energie electrică. Acestea sunt două elemente suplimentare pentru dezvoltarea companiei Moldelectrica.

Primii pași pentru dezvoltarea sistemului energetic național deja sunt întreprinși prin construcția liniei de interconectare Vulcănești–Chișinău, care trebuie finalizată până la sfârșitul anului. Urmează proiectul Suceava–Bălți, pentru care se caută în prezent surse de finanțare.

Pentru implementarea proiectelor de modernizare, este planificată o investiție totală de peste 8 miliarde de lei pentru următorii 10 ani, în mare parte cu sprijinul partenerilor externi. Precizăm că Planul de investiții detaliază etapele necesare, angajamentele financiare și estimările de costuri pentru dezvoltarea infrastructurii și achiziția echipamentelor.

CITEȘTE ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult