RETROSPECTIVA

RETROSPECTIVĂ // R. Moldova semnează Planul de Creștere și marchează 9 mai, alături de Marta Kos. România, în fața unor alegeri decisive, Ucraina cere armistițiu, iar Vaticanul a ales noul Papă

Kos, despre Planul de Creștere pentru Moldova: „O investiție într-un viitor membru al Uniunii Europene”

Acordul Planului de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a fost semnat la Chișinău de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Dorin Recean. „Este și investiția noastră într-un viitor membru al Uniunii Europene”, a declarat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos. Comisara europeană s-a declarat convinsă că Republica Moldova va adera în trei ani și zece luni și a făcut pariu cu premierul Dorin Recean, care menționase termenul de patru ani.

Planul de creștere nu presupune cedări politice din partea Republicii Moldova și nu include condiții ascunse, subliniază experții cu referire la narativele false apărute în spațiul public.

Acest sprijin financiar, cel mai mare oferit de Uniunea Europeană, e un nou test de responsabilitate pentru autorități și mediul economic, pentru că banii vor fi acordați în tranșe, condiționat, dacă reformele promise vor fi realizate.

Peste două miliarde de euro a investit Uniunea Europeană în dezvoltarea economică a Republicii Moldova în ultimii patru ani. Cum s-a schimbat satul Slobozia Mare, Cahul, datorită proiectelor finanțate de Uniunea Europeană citiți aici .

9 mai: între comemorare și sărbătoare

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a fost oaspetele Republicii Moldova la ceremoniile dedicate comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial și Zilei Europei. Participând la mai multe evenimente și vizitând diferite regiuni ale țării, Marta Kos a subliniat că vrea să aducă Republica Moldova cât mai repede în Uniunea Europeană, care este un proiect al păcii.

Republica Moldova marchează pe 9 mai și Ziua Europei, și cea a Victoriei începând din 2017, când cele două evenimente au fost comasate. Și în acest an, au avut loc tradiționalele marșuri de comemorare și orășele europene în mai multe localități ale țării.

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, mai mulți lideri europeni, inclusiv ministrul de Externe moldovean, Mihai Popșoi, au semnat o declarație comună împotriva agresiunii și manipulării istoriei.

Aderarea și reintegrarea, două procese diferite

Uniunea Europeană și-ar dori ca Republica Moldova să devină stat membru deja reintegrat, dar integrarea europeană și reintegrarea țării sunt două procese diferite. Iar Republica Moldova nu trebuie să devină ostatică a procesului de reintegrare, spune ambasadorul european, Jānis Mažeiks.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi posibilă doar cu un guvern proeuropean la Chișinău. Important este și cine va fi viitorul președinte al României. Bătălia pentru Cotroceni e despre Uniunea Europeană versus izolarea, spune eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Consolidarea poziției Președinției înainte de parlamentare

Majoritatea parlamentară PAS vrea să extindă atribuțiile Consiliul Suprem de Securitate (CSS), prezidat de șefa statului, Maia Sandu. Entitatea consultativă ar urma să devină una centrală de coordonare și de decizie în domeniul securității naționale, cu competențe executive și de control. Iar deciziile CSS ar deveni obligatorii. Opoziția critică inițiativa. Unii experți cred că proiectul de lege, care va fi consultat public, trebuie îmbunătățit pentru a exclude riscul unor eventuale abuzuri.

O altă inițiativă a majorității PAS prevede scoaterea de sub control parlamentar a Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării (CCSCD). Trecerea în subordinea directă a președintelui țării nu va afecta autonomia și independența Centrului, susțin autorii.

Interferențele rusești, în vizorul autorităților

Grupuri de cadre didactice și copii din Republica Moldova ar fi participat la instruiri și tabere organizate în Federația Rusă de către organizația „Evrazia”, sancționată de Uniunea Europeană pentru activități de destabilizare. Ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că acțiunile de „îndoctrinare” și „propagandă pro-Kremlin” sunt parte a războiului hibrid, iar Ombudsmanul Copilului a subliniat că exista o bănuială rezonabilă că participanții au fost „manipulați pentru interese electorale și de destabilizare a parcursului democratic european al Republicii Moldova”.

În ajunul alegerilor parlamentare, acțiunile de destabilizare, dezinformare și manipulare se vor intensifica în încercarea de a deturna parcursul european al Republicii Moldova prin influențarea componenței viitorului Parlament, a atenționat ministra de Interne, Daniela Misail-Nichitin.

Finala prezidențială: George Simion – Nicușor Dan

Curtea Constituțională a României (CCR) a confirmat și validat rezultatele primului tur al prezidențialelor și a stabilit al doilea tur de scrutin pentru data de 18 mai 2025.

Portretele finaliștilor cursei de la Cotroceni:

Cele două victorii din primul tur – cea a suveranistului George Simion și cea a independentului Nicușor Dan – au fost oarecum surprinzătoare.

Demisia premierului Marcel Ciolacu și retragerea PSD de la guvernare au pus țara într-o situație de interimat total favorizând ascensiunea extremei drepte. Impactul economic al primului tur - deprecierea leului, majorarea ratelor și retragerea de capital - ar putea avea consecințe directe și asupra economiei Republicii Moldova, avertizează experții.

În ecuația politică din România, votul din Republica Moldova e tot mai influent, observă analiștii.

Românii din Republica Moldova au ieșit în număr record la urne, iar prima lor opțiune a fost Nicușor Dan (52,63%), urmat de Crin Antonescu (21,69%) și George Simion (12,47%). Experții anticipează că turul doi va fi definitoriu din toate punctele de vedere, iar alegerea va fi una geopolitică.

A doua zi după turul doi, pe 19 mai, Judecătoria Chișinău urmează să examineze solicitarea lui George Simion de anulare a interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova. Subiectul a fost discutat în Parlamentul de la Chișinău, majoritatea deputaților optând pentru păstrarea bunelor relații, indiferent de schimbările politice de la București.

Războiul din Ucraina: încetarea focului versus negocieri directe

„Primul pas în încheierea cu adevărat a oricărui război este încetarea focului”, a subliniat Volodimir Zelenski într-o primă reacție după ce Vladimir Putin a propus reluarea negocierilor directe și fără precondiții, pe 15 mai, la Istanbul, ignorând apelul liderilor europeni pentru un armistițiu de 30 de zile.

Propunerea președintelui rus a fost salutată de Donald Trump, care, cu doar câteva zile mai devreme, a optat pentru un nou armistițiu necondiționat de 30 de zile și a amenințat Rusia cu noi sancțiuni.

Pe 10 mai, liderii Germaniei, Franței, Poloniei și Marii Britanii, aflați într-o vizită comună la Kiev, au cerut Rusiei să accepte un armistițiu de 30 de zile în războiul contra Ucrainei, care durează de peste trei ani.

„Mingea este acum în terenul Rusiei. Suntem pregătiți să menținem presiunea puternică asupra Rusiei și să impunem sancțiuni usturătoare”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, salutând propunerea de încetare a focului.

Kremlinul a respins „presiunile” de a accepta un armistițiu, calificând drept zădarnică încercarea de a „speria cu sancțiuni”.

„Un armistițiu necondiționat nu este precedat de negocieri”, a subliniat președintele francez Emmanuel Macron comentând propunerea lui Putin de a purta negocieri directe cu Kievul.

Primul Papă american din istorie

După câteva runde de vot, cardinalii l-au ales pe noul papă al Bisericii Catolice. În vârstă de 69 de ani, Robert Francis Prevost și-a ales numele Leon al XIV-lea.

În prima sa slujbă cu cardinalii, Suveranul Pontif a transmis un mesaj de speranță, spunând că Biserica trebuie să fie un far în nopțile întunecate ale acestei lumi. În timpul serviciului divin, și-a reflectat abilitățile de poliglot, vorbind la începutul discursului său câteva cuvinte în engleză, continuând în italiană, iar a doua lectură a fost doar în spaniolă.

Alla Ceapai

Alla Ceapai

Autor

Citește mai mult