Social

Funcționari ai ASP, suspectați că au legalizat fraudulos vehicule de colecție

MAI
Sursa: MAI

Mai mulți angajați ai Agenției Servicii Publice, inclusiv un funcționar cu atribuții de conducere, sunt cercetați pentru presupusa implicare în legalizarea frauduloasă a unor vehicule de colecție. Cazul este documentat de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA), cu sprijinul ASP, sub coordonarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit anchetatorilor, funcționarii ar fi acționat în complicitate cu mai mulți beneficiari ai unor motociclete și automobile de epocă, utilizând documente oficiale false pentru a modifica datele privind proprietatea și caracteristicile tehnice ale vehiculelor. În acte erau indicate informații eronate despre foștii proprietari, specificațiile tehnice și proveniența juridică a mijloacelor de transport. Aceste falsuri ar fi permis introducerea vehiculelor în circuitul legal, deși ele ar fi trebuit păstrate ca obiecte de colecție sau pentru expoziții, precizează MAI.

Perchezițiile au avut loc pe 20 mai la domiciliile, birourile și automobilele celor vizați. În subsolul unei locuințe, amenajat special pentru păstrare, au fost descoperite șase motociclete vechi restaurate, despre care se crede că fac parte din rețeaua investigată. Obiecte și documente relevante au fost ridicate pentru examinare.

Cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili numărul exact de vehicule introduse ilegal în sistem, precum și pentru identificarea altor angajați implicați. Suspecții sunt cercetați în libertate. Orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Am solicitat o reacție din partea Agenției Servicii Publice, însă instituția a declarat că nu comentează cazul.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult