Social

Cine și când verifică siguranța clădirilor? INST explică rolul și limitele sale

Construcția mansardei afectate de incendiul din Durlești s-a realizat cu abateri de la prevederile legale, iar autoritățile recunosc că lipsa de personal, limitele cadrului legal și lipsa unei culturi a asigurărilor complică prevenirea și gestionarea riscurilor. Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) acuză capacitatea redusă de intervenție, iar Ministerul Infrastructurii recunoaște nevoia de modificări legislative. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Șeful adjunct interimar al Direcției supraveghere tehnică și control în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile, în cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), Serghei Josan, și secretarul de stat în domeniul urbanism, construcții și locuințe de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Veaceslav Șipitca, au confirmat prezenta neconformităților în construcția mansardei de la Durlești. Aceștia au vorbit despre rolul instituțiilor pe care le reprezintă și impedimentele cauzate de capacitarea instituțiilor.

Când realizează verificările Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică?

În prezent, responsabilitatea pentru evaluarea riscurilor de incendiu la obiectivele acestea și la alte tipuri de controale o poartă INST, care, spune reprezentantul instituției: „își onorează obligațiile și desfășoară controalele în conformitate cu legislația în vigoare”.

Până în anul 2017, toate controalele erau realizate de către organul Supraveghere de stat a măsurii contra incendiilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, doar în domeniul apărării împotriva incendiilor”, a specificat acesta.

Întrebat despre rolul instituției în autorizarea construcțiilor, Serghei Josan susține că se verifică „respectarea prevederilor actelor normative privind normele în construcții la momentul proiectării, construcției și la momentul recepționării obiectivelor”.

Sunt patru etape: elaborarea documentației de urbanism, elaborarea documentației de proiect, obținerea actelor permisive, construcția de facto și deja recepționarea și exploatarea obiectivelor”, a precizat acesta.

Cu toate acestea, Serghei Josan afirmă că „totuși cea mai mare responsabilitate este a investitorului sau dezvoltatorului, ca să respecte prevederile legale ale tuturor actelor”. Acesta a confirmat că, în cazul mansardei de la Durlești, construcția a fost realizată cu abateri: „Abateri de la prevederile actelor normative ale construcției sunt. La obiectivul acesta, avizul organului supraveghere de stat pentru măsuri contra incendiu sau alte acte permisive eliberate care ar confirma faptul respectării în totalitate a prevederilor normelor și împotriva incendiilor nu este”.

Secretar de stat, despre problemele de capacitare ale INST

Ministerul elaborează actele normative și le aprobă, ministerul reglementează condițiile de construcție și reconstrucție ale blocurilor locative pentru amplasarea mansardelor, acesta este rolul de bază”, a precizat Veaceslav Șipitca, secretar de stat în domeniul urbanism, construcții și locuințe, de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Ministerul are în subordinea sa Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică. Acesta are menirea să supravegheze pe parcursul autorizării construcțiilor și pe parcursul construcției în sine și recepția construcțiilor.

INST participă la recepția construcțiilor de peste cinci nivele. Nu participă INST doar la supraetajarea blocurilor cu unul, două, trei etaje, doar la cele de la cinci în sus”, a completat secretarul de stat.

Întrebat despre suficiența controalelor realizate de instituția care i se subordonează, secretarul de stat punctează că sunt două tipuri de controale care pot fi realizate planificat și inopinat, și menționează că atât primăria, cât și persoana care a inițiat lucrările au obligația de a notifica INST.

„*În baza tuturor informațiilor, INST formează un plan de control. În baza acestui plan, merg cu controale planificate.

Controalele inopinate se realizează în baza unor plângeri și în anumite circumstanțe în care se autosesizează. Pentru controalele inopinate conform procedurilor legale se evaluează riscul. Când se materializează riscul, INST este în drept să meargă la control, în caz contrar - nu poate pleca la control*”.

În lipsa specialiștilor și cu instrumente legale limitate, intervențiile rapide ale Inspectoratului în cazurile de abateri devin tot mai dificile. Autoritățile recunosc că este nevoie de modificări legislative care să permită reacții mai eficiente, în special în contextul controalelor efectuate în baza Legii nr. 131 privind controlul activității de întreprinzător.

În același timp, șeful adjunct interimar al Direcției supraveghere tehnică spune că „se intervine imediat la fața locului”, atunci când este necesar. Potrivit acestuia, în momentul sesizării, se face analiza riscurilor și, dacă acestea sunt întrunite, angajații Inspectoratului au dreptul să realizeze verificările: „Dacă nu sunt întrunite toate criteriile de risc și riscul global nu reprezintă numeric valoarea necesară - atunci nu suntem în drept”.

Expert în asigurări: O cultură a asigurărilor ar fi posibilă doar prin impunere, în prezent

Incendiul de la Durlești a readus în atenție necesitatea asigurării locuințelor.

Directoarea Asociației Obștești Uniunea Asigurătorilor din Republica Moldova, Svetlana Lupașcu, spune că, dintr-o sută de locuințe, doar trei dispun de asigurare, în 2024. Aceasta afirmă că asigurările nu sunt costisitoare, prețul unor asigurări fiind de cincisprezece lei pe zi.

Prețul asigurărilor diferă în funcție de mai mulți factori: prețul imobilelor, ce aspecte urmează a fi asigurate. Svetlana Lupașcu spune că imobilul poate fi asigurat nu doar de proprietar, dar și de dezvoltator și poate compensa chiar și daunele atunci când o persoană și-a inundat vecinii, în funcție de serviciile alese.

Cu toate acestea, „o cultură a asigurărilor ar fi posibilă doar prin impunere, în prezent”, susține aceasta și pune în lumină importanța măsurilor de prevenire și precauție.

Din păcate, discutăm doar atunci când ceva se întâmplă. Riscul noi trebuie să-l prevenim, să-l conștientizăm și să întreprindem măsuri pentru a-i minimiza efectele în măsură cât mai mare posibilă”, a declarat Svetlana Lupașcu.


Amintim că, în urma incendiului produs săptămâna trecută la un bloc de locuințe din orașul Durlești, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a inițiat un control în domeniul construcțiilor și urbanismului, cu scopul de a verifica respectarea cerințelor de calitate pe parcursul tuturor etapelor procesului de construire – de la concepere și proiectare, până la execuție și exploatare.

Incendiul s-a produs pe 16 mai, la o mansardă de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Flăcările au distrus în jur de 1500 de metri pătrați din acoperișul blocului, iar 15 apartamente cu două niveluri de la mansardă au fost grav afectate. Potrivit IGSU, incendiul ar fi pornit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor în timpul efectuării unor lucrări cu foc deschis.

Comisia creată în cadrul Primăriei Durlești a constatat că mansarda blocului de apartamente a fost construită ilegal. Potrivit acesteia, dezvoltatorul a primit autorizație de construcție a blocului fără mansardă. Mai mult, această construcție nu figurează nici în cadastrul bunurilor imobile.

La începutul acestei săptămâni, Guvernul a anunțat că fiecare familie afectată de incendiul de săptămâna trecută va beneficia de un ajutor financiar de 10.000 de lei. Pe lângă ajutorul financiar, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a anunțat că familiile afectate vor beneficia de vouchere pentru necesități urgente și cazare temporară.

Vlada Vasilachi

Vlada Vasilachi

Autor

Citește mai mult