După incendiul de la Durlești, Vladimir Bolea propune verificări generale în toate blocurile din țară

În contextul producerii tot mai multor incendii în municipiul Chișinău, în special la mansarde, este nevoie de o inspecție generală a blocurilor de locuit la nivel de țară, a menționat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea la o emisiune de la Jurnal TV. Potrivit oficialului, multe dintre aceste spații au fost realizate cu materiale inflamabile, precum lemn și OSB, încălcând grav normele în vigoare.
Eu cred că acest lucru trebuie făcut și urmează să fie implementat la nivelul Republicii Moldova, pentru că modul în care au fost construite aceste mansarde reprezintă, în primul rând, un pericol pentru viața și siguranța oamenilor. Trebuie să existe placă turnată din beton, și alte elemente de siguranță. În mansarda în care am fost recent, toate plăcile despărțitoare erau făcute exclusiv din lemn și OSB, ceea ce a contribuit la intensificarea incendiului.
Mai mult, o atenție deosebită trebuie atrasă și spre construcțiile realizate în apropierea liniilor de înaltă tensiune, care pot prezenta riscuri majore, iar agenții economici să suporte consecințele, a mai spus ministrul.
Mai mult decât atât, am discutat cu domnul Junghietu, Ministrul Energiei, pentru a identifica, pe întreg teritoriul Republicii Moldova – nu doar în Chișinău, ci și în alte municipii – dacă mai există construcții realizate cu încălcarea distanțelor legale față de liniile de înaltă tensiune. Dacă nu s-a ținut cont de recomandări și cerințe, aceste construcții trebuie strămutate, iar agenții economici care au construit cu încălcări trebuie obligați să suporte contravaloarea modificării acestor linii.
Vladimir Bolea atrage atenția și asupra clădirilor nefinalizate din capitală, multe dintre ele abandonate de ani buni. Acestea nu doar că strică aspectul orașului, ci și pun în pericol siguranța publică. Din acest motiv, ministrul propune implementarea unui proiect legislativ care să impună o impozitare majorată pentru dezvoltatorii care nu intervin asupra clădirilor degradate în termen de doi ani, după exemplul României.
Dacă însă construcția stă pe loc, nu mai ai fonduri, ai dat faliment sau alte probleme, trebuie să găsești soluții: o vinzi, atragi parteneri, contractezi un credit. Dacă nu faci nimic, atunci acea construcție nefinalizată trebuie impozitată semnificativ, pentru ca municipalitatea să poată interveni, măcar să repare gardul împrejmuitor. Construcțiile nefinalizate reprezintă un pericol pentru copii și pentru trecători. Nu vorbim doar de partea estetică, care contează, ci și de siguranță. Geamurile sunt deschise, accesul este liber, copiii pot intra după școală și acolo pot exista multe pericole pe care nu le putem anticipa.
Amintim că incendiul care a izbucnit la blocul de locuințe din strada Tudor Vladimirescu din Durlești, a distrus în totalitate cele 16 apartamente de la mansardă, care ulterior s-a stabilit că a fost construită ilegal.
În urma incendiului, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a inițiat un control în domeniul construcțiilor și urbanismului, cu scopul de a verifica respectarea cerințelor de calitate pe parcursul tuturor etapelor procesului de construire – de la concepere și proiectare, până la execuție și exploatare.
Autoritățile promit un acoperiș provizoriu, pentru care deja au fost alocați peste 1 milion 200 de mii de lei. Decizia a fost luată luni de Comisia pentru Situații Excepționale.