Social

Ministrul Culturii, despre soarta clădirii destinate Centrului „Eugen Doga”: Așteptăm ca Primăria să-și exercite obligațiile asumate

Ministerul Culturii urmărește cu atenție starea clădirii de pe strada Veronica Micle din Chișinău, destinată înființării Centrului de Artă „Eugen Doga”, și solicită explicații din partea autorităților municipale pentru lipsa unor acțiuni concrete. Potrivit autorităților, au trecut deja cel puțin doi ani și jumătate de la transmiterea imobilului către autoritățile locale, însă lucrările de reabilitare nu au fost demarate, iar clădirea degradează pe zi ce trece.

Centrul de Artă ”Doga” trebuie creat în clădirea aceasta, pentru că noi am transmis, pe bază de hotărâre de Guvern, administrației municipiului Chișinău această clădire în gestiune și așteptăm, conform procedurilor, să vină cu inițiativa și cu un proiect de reabilitare a monumentului. Dacă nu se va face acest lucru, dacă vom vedea în continuare că bani în bugetul local al primăriei nu sunt prevăzuți pentru acest centru, atunci, bineînțeles, vom interveni și vom pune întrebarea: ce se întâmplă cu această clădire? Ea a fost transmisă cu o destinație exactă – înființarea Centrului ”Doga”. (...) Așteptăm ca Primăria să-și exercite obligațiile asumate”, a declarat astăzi ministrul Culturii, Sergiu Prodan, după ședința Guvernului.

Vitalie Cataraga, arhitectul responsabil de reabilitarea clădirii, a declarat anterior pentru Teleradio-Moldova că, înainte de a începe lucrările de restaurare, primăria trebuie să obțină autorizația de construcție, să identifice un constructor și să organizeze licitația.

Proiectul Centrului Cultural „Eugen Doga” a fost anunțat în 2021, când primarul capitalei, Ion Ceban, a promis realizarea acestuia cu prilejul aniversării a 85-a a compozitorului. Ulterior, Consiliul Municipal Chișinău a votat o decizie privind transmiterea unor spații din clădirea de pe strada Veronica Micle către Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău.

Pe 6 decembrie 2023, Guvernul a aprobat transmiterea din proprietatea statului în subordinea municipalității a edificiului și terenului aferent, pentru a permite realizarea proiectului. Conform planului, în cadrul Centrului urma să fie arhivat și valorificat patrimoniul de creație al maestrului, iar activitatea acestuia să fie studiată de muzicologi, studenți și elevi. De asemenea, Centrul urma să susțină tinerii talentați și educația muzicală a copiilor.

În prezent, însă, clădirea, inclusă în Registrul monumentelor ocrotite de stat, este lăsată în paragină – cu acoperiș deteriorat, fără geamuri și cu pereții fisurați. Într-o intervenție televizată recentă, primarul Ion Ceban a justificat întârzierile prin obstacole birocratice și a subliniat că regretatul maestru Doga a ales personal acest spațiu pentru centrul care ar urma să-i poarte numele.

Compozitorul Eugen Doga a încetatdin viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani, iar ziua în care a fost înmormântat a fost decretată zi de doliu național.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult