Rusia l-a condamnat la 18 ani de închisoare pe Leonid Volkov, un aliat apropiat al lui Aleksei Navalnîi

Un tribunal rus l-a condamnat în contumacie pe Leonid Volkov, un opozant rus aflat în exil și un aliat important al lui Aleksei Navalnîi, la 18 ani de închisoare, a anunțat miercuri agenția rusă de presă TASS.
„Instanța l-a găsit pe Leonid Mihailovici Volkov vinovat de comiterea mai multor infracțiuni și l-a condamnat în contumacie la 18 ani de închisoare, precum și la o amendă de 2 milioane de ruble, cu interdicția de a administra un site web timp de șase ani”, se arată în hotărârea instanței, citată de TASS.
Volkov a reacționat la sentința dată de Rusia împotriva sa într-un mesaj pe rețeaua X.
„Mi-au dat 18 ani de regim strict. Exact cât a cerut procurorul. Dar amenda a primit o reducere: doar 2 milioane de ruble. Și nu mi-au interzis să folosesc internetul! Ei bine, atunci îl voi folosi”, a scris Leonid Volkov.

În vârstă de 44 de ani, Leonid Volkov a fost unul dintre apropiații lui Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent opozant al lui Vladimir Putin, care a murit într-o închisoare din Siberia pe 16 februarie 2024.
Volkov trăiește în Lituania, țară membră NATO, după ce a fugit din Rusia, care l-a declarat „agent străin”.
Volkov a condus campania electorală a lui Aleksei Navalnîi la alegerile prezidențiale din 2018. De asemenea, a fost președintele Fundației Anticorupție a lui Navalnîi până în anul 2023. Rusia a declarat fundația „organizație extremistă”.