Politic

Companiile Google și Facebook/META, dispuse să colaboreze cu CEC pentru a combate dezinformarea în context electoral

CEC
Sursa: CEC

Companiile Google și Facebook/META vor colabora cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru a combate dezinformarea, finanțarea politică ilegală și alte amenințări la adresa integrității electorale în mediul online. Asigurarea integrității și transparenței proceselor electorale a constituit principalul subiect de discuție la întrevederea de astăzi dintre membrii autorității electorale centrale și reprezentanții acestor companii.

Potrivit CEC, interlocutorii au evidențiat necesitatea promovării educației informaționale și a gândirii critice în rândul alegătorilor.

„Au fost explorate practici și strategii pentru identificarea și contracararea conținutului potențial ilegal sau inautentic și a campaniilor de dezinformare care ar putea influența percepția publică despre procesele democratice. (...) A fost reiterată importanța asigurării unei transparențe sporite în ceea ce privește publicitatea politică difuzată pe platformele online, inclusiv identificarea surselor de finanțare și a entităților responsabile”, se arată într-un comunicat de presă al autorității electorale centrale.

Aceeași sursă precizează că reprezentanții Google și META „și-au exprimat sprijinul” pentru inițiativele CEC și au reiterat angajamentul lor de a coopera cu autoritatea electorală pentru a proteja integritatea alegerilor.

Amintim că, în vara anului trecut, membrii CEC au purtat discuții cu reprezentantul platformei TikTok, Azamat Burjuev, privind contracararea dezinformării în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului pentru integrare europeană din toamna anului 2024.


Un raport al Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), dat publicității la începutul săptămânii curente, arată că dezinformarea a fost una dintre principalele provocări în „superciclul” electoral din 2024, în timpul căruia au avut loc câteva zeci de alegeri în întreaga lume.

IDEA relevă că în cel puțin 80% din cele 54 de alegeri naționale monitorizate de institut anul trecut au fost înregistrate narațiuni de dezinformare.

„Platformele digitale și aplicațiile private de mesagerie au jucat un rol central în execuția acțiunilor rău intenționate în timpul alegerilor din 2024”, constată raportul, care menționează, între altele, Meta, TikTok, YouTube și X.

Citește mai mult