Iranul susține că negocierile nucleare cu SUA sunt „lipsite de sens” după loviturile Israelului

Autoritățile iraniene susțin că noi negocieri nucleare cu SUA sunt acum „lipsite de sens” după loviturile Israelului. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmail Baghaei, relatează Bloomberg. Statele Unite și Iranul planificau să reia negocierile în Oman duminică, 15 iunie.
Deși comentariile lui Baghaei au pus sub semnul întrebării posibilitatea continuării acestora, el nu a anunțat oficial anularea negocierilor.
„Cealaltă parte a făcut ceva care face dialogul lipsit de sens”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian.
Precizăm, în noaptea de 13 iunie, Israelul a lansat atacuri asupra unor obiective din Iran legate de programul său nuclear, explicând că scopul este prevenirea obținerii armelor nucleare de către Iran.
La 18 ore după acest atac, Iranul a lansat rachete balistice asupra Israelului.
Statele europene, inclusiv Franța, au îndemnat Iranul și Israelul să soluționeze conflictul pe cale diplomatică. După atacul israelian, președintele SUA, Donald Trump, a îndemnat Iranul să încheie un acord nuclear „până nu va fi prea târziu”.