Președintele american respinge inițiativa Chinei pentru pace în Ucraina
Președintele american Joe Biden a respins inițiativa Chinei pentru negocierea și încheierea unui acord de pace între Rusia și Ucraina. O declarație în acest sens a fost făcută de către liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru ABC. Joe Biden susține că acel plan este benefic doar părții ruse.

„Dacă Putin îl aplaudă, atunci cum poate el să fie bun? Nu glumesc. Sunt doar extrem de sincer. Nu am văzut în acest plan nimic care să indice că există acolo ceva care să fie benefic pentru oricine în afară de Rusia dacă planul chinez este urmat”, a menționat liderul de la Casa Albă.
De la începutul războiului în Ucraina, China aparent s-a abținut să ofere Rusiei un astfel de ajutor militar, dar conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informații înclină acum să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenționa să livreze Moscovei drone și muniții. Eventuale livrări masive de muniții chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniții.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de Digi 24, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniții decât pot produce statele Alianței, ale căror stocuri de muniții au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.
Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Beijingului să nu livreze arme Moscovei.
Totuși, Zelenski a atras atenția că orice plan de pace care nu include o retragere totală a trupelor ruse din Ucraina este inacceptabil pentru Kiev.
Or, inițiativa Chinei, care nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumeră 12 principii de acțiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranității, respingerea recurgerii la arme nucleare, etc., nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina.