Justiție

Liuba Șova și Nicolae Roșca, validați de Comisia juridică pentru un nou mandat de judecători la Curtea Constituțională

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități a aprobat, pe 25 iunie, numirea Liubei Șova și a lui Nicolae Roșca în funcțiile de judecători la Curtea Constituțională din partea Parlamentului, pentru un mandat de șase ani. Decizia a fost luată după desfășurarea interviurilor cu cei doi candidați.

Răspunzând la întrebările membrilor Comisiei de specialitate, cei doi judecători au arătat că Înalta Curte și-a pus la punct regulamentele care îi asigură o autonomie funcțională, iar ceea ce poate spori încrederea societății în această instituție sunt actele pe care le adoptă Curtea Constituțională.

„Poate că nu este modest din partea mea, dar, pe parcursul anilor în care am activat, am ridicat mâna pentru acele hotărâri pentru care am fost convins că lucrurile trebuie să fie la acel moment*”, a precizat Nicolae Roșca.

Cine este Liuba Șova?

Liuba Roșca s-a născut la 2 septembrie 1970 și a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova în 1994. A obținut titlul de magistru în drept în 2001.

Ea a activat peste două decenii în cadrul Universității de Stat din Moldova. Între 1994 și 2018, a predat Drept constituțional și administrativ, iar în perioada 2010–2018, a fost lector superior în cadrul Departamentului de Drept Public.

Șova a fost avocat în Baroul „Facultatea de Drept” (1998–2005) și consilier al președintelui Curții Constituționale între 2005 și 2007. De asemenea, a activat ca expert în cadrul Consiliului Științific-Consultativ de pe lângă Curtea Constituțională (2013–2015) și este membră a Centrului de Studii Constituționale și Educație a Drepturilor Omului din 2006.

Este autoare a peste 30 de articole științifice în domeniul dreptului constituțional și a fost decorată cu distincții academice importante, inclusiv medalia „Universitatea de Stat din Moldova” și diploma de excelență a USM.

Liuba Roșca a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 403 din 15 august 2019.

Cine este Nicolae Roșca?

Nicolae Roșca a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1992 și a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea de Stat din Moldova în 2006. Timp de aproape trei decenii, a activat în mediul academic, fiind lector, conferențiar universitar și, ulterior, șef al Catedrei Drept Privat la Universitatea de Stat din Moldova.

Din 1993 până în 2019, a fost avocat, membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova. A participat activ la reformele legislative, fiind membru al mai multor comisii de specialitate și grupuri de lucru pentru elaborarea Codului civil și a altor acte normative esențiale.

În perioada 2017–2019, a fost avocatul Maiei Sandu și membru al Partidului Acțiune și Solidaritate. Este autor și coautor a peste 75 de articole didactice și științifice în domeniul dreptului civil și comercial.

Nicolae Roșca a fost numit judecător al Curții Constituționale în august 2019, iar din aprilie 2023 a deținut, timp de câteva luni, funcția de președinte al instituției, succedând-o pe Domnica Manole.


Menționăm că, pe 16 august curent, expiră mandatele a cinci membri actuali ai Curții Constituționale, iar legea prevede că noile numiri trebuie făcute cu cel puțin trei luni înainte. Potrivit legislației, Guvernul și Parlamentul trebuie să desemneze câte doi judecători la Înalta Curte, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) - unul.

CSM l-a desemnat, în cadrul ședinței din 24 iunie, pe Ion Malanciuc în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani.

Totodată, Guvernul i-a numit, tot pe 24 iunie, pe actuala președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole, și pe fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, în funcția de judecători la Curtea Constituțională pentru un mandat de șase ani.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult