Politic

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, pleacă într-o vizită de lucru în Marea Britanie și Irlanda

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru la Londra și Dublin, în perioada 29 iunie – 2 iulie. Șeful legislativului urmează să aibă întrevederi cu omologii săi – președintele Camerei Comunelor din Parlamentul Marii Britanii, Lindsay Hoyle, și președinta Camerei Reprezentanților din Parlamentul Irlandei, Verona Murphy.

În Marea Britanie, Igor Grosu se va întâlni și cu deputații din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, iar la Dublin va participa la o întrevedere comună cu președinți de comisii din Parlamentul Irlandei. Potrivit agendei, vor fi abordate subiecte ce țin de proiectele de acorduri bilaterale, inclusiv în domeniul protecției sociale și al recunoașterii permiselor de conducere.

De asemenea, președintele Parlamentului va discuta cu reprezentanții diasporei moldovenești din Marea Britanie și Irlanda. În Irlanda, Igor Grosu va participa la Forumul „Moldova-Irlanda: punți prin excelență”, iar în Marea Britanie va fi prezent la evenimentele „Diaspora Invest”, „Diaspora Fest Sport & Traditions” și „Spic de grâu”, dedicate promovării tradițiilor, culturii și spiritului comunității moldovenești.

Igor Grosu va fi însoțit de o delegație parlamentară din care fac parte deputatul Radu Marian, președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Marea Britanie, și deputatul Ion Șpac, președinte al Grupului de prietenie cu Irlanda.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult