Social

„Promoție remarcabilă”: absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare”, îndemnați să fie integri și să aplice legea în beneficiul cetățenilor

moldova1.md
Sursa: moldova1.md

Să aplice legea „cu înțelepciune și respect față de drepturile fundamentale”, să dea dovadă de „integritate” și să-și îndeplinească obligațiile „cu onoare și demnitate” sunt câteva dintre sfaturile pe care le-au primit, pe 7 iulie, cei 240 de absolvenți din cea de-a 31-a promoție a Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceștia și-au primit diplomele de absolvire în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate în Piața Marii Adunări Naționale, în prezența profesorilor, oficialilor și a părinților.

Astăzi, în inima Chișinăului, într-un loc cu profundă semnificație istorică și identitară, celebrăm o nouă generație de apărători ai legii. Cea de-a 31-a promoție este una remarcabilă, iar această sărbătoare este cu atât mai specială, cu cât ne apropiem de 35 de ani de la fondarea Academiei”, a arătat, într-un discurs emoționant, rectorul instituției, comisarul-șef, doctor habilitat Dinu Ostavciuc.

Rectorul a subliniat că Academia „Ștefan cel Mare” nu este doar un spațiu de formare profesională, ci și o comunitate unită prin valori precum disciplina, onoarea și respectul pentru lege. El i-a încurajat pe absolvenți să-și păstreze integritatea, umanitatea și echilibrul în aplicarea legii, indiferent de provocările profesiei.

Deși ați purtat uniforma și ați trecut prin misiuni reale, în spatele acesteia bate o inimă de om. Vă îndemn să aplicați legea cu înțelepciune și respect față de drepturile fundamentale”, a fost îndemnul rectorului către viitorii oameni ai legii.

Această promoție de absolvenți ai Academiei „Ștefan cel Mare” s-a distins nu doar prin rezultate academice remarcabile, ci și prin implicarea activă în viața socială și extracurriculară, a subliniat, la ceremonie, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Absolvenții noștri au parcurs anii de studii cu responsabilitate și determinare, într-o instituție recunoscută pentru rigoare și exigență. Și, dincolo de asta, ați strălucit la excelența academică. Sunt mândră de voi, dragi absolvenți, și vreau să spun asta în fața președintelui Parlamentului Republicii Moldova, dar și a întregii țări, că echipa Academiei „Ștefan cel Mare” a obținut locul întâi la Olimpiada Facultăților de Drept din Republica Moldova, depășind toate instituțiile de profil din această țară. Sunteți cei mai buni, vă felicit pentru asta. Vă doresc cariere pline de împliniri, iar în viață să păstrați echilibrul între datorie și suflet, între onoare și omenie. Moldova europeană are nevoie de profesionalismul și integritatea voastră, Sunt mândră de această promoție”, a declarat ministra.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a îndemnat, la rândul său, pe absolvenți să dea mereu dovadă de responsabilitate atunci când vor fi în slujba statului și a cetățeanului.

Astăzi, încheiați o etapă importantă din viața voastră, dar ceea ce urmează va conta și mai mult – pentru voi, pentru cetățeni, pentru țară. Prin atitudinea, integritatea și devotamentul vostru putem construi, pas cu pas, o Moldovă europeană, pașnică și prosperă”, a afirmat președintele Legislativului.

Igor Grosu a evocat și un simbol al suferinței poporului nostru, remarcând prezența în Piața Marii Adunări Naționale a celor două vagoane care reconstituie calvarul deportărilor din perioada sovietică.

Aceste vagoane ne reamintesc de destinul tragic al străbunicilor noștri, deportați pentru simplul fapt că munceau, că erau gospodari. Misiunea voastră, ca viitori apărători ai legii, este să nu mai permitem niciodată asemenea atrocități. Să fim mereu de partea oamenilor. (...) Faceți această misiune cu onoare și demnitate. Nu uitați niciodată: sunteți în slujba cetățeanului, a statului și a valorilor democratice”, a subliniat președintele Parlamentului.

Menționăm că 43 de absolvenți ai Academiei „Ștefan cel Mare” și-au ridicat diplomele pentru studii în Drept, 100 – în Administrație publică și 87 - în Securitatea frontierei.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult