Social

Efectele secetei: fructe mai puține, prețuri mai mari

TRM
Sursa: TRM

Prețurile la fructe au crescut simțitor în această vară. La Piața Centrală din capitală acestea ajung chiar la 60, 70 sau 80 de lei pentru un kilogram. Comercianții spun că lipsa ploilor și condițiile meteo instabile au afectat grav producția, ceea ce a dus inevitabil la scumpiri.

TRM
Sursa: TRM

Deși prețurile ridicate îi pun la încercare, oamenii spun că nu renunță la fructe. Aleg, în schimb, să le cumpere în cantități mai mici.

Tarabele cu fructe din Piața Centrală au atras mulți curioși, dar puțini cumpărători. Cireșele, piersicile și căpșunele se vând și cu 70-80 de lei kilogramul, iar conservele pentru iarnă rămân, deocamdată, doar un plan amânat.

Scumpe, dar ce să faci? De mâncat trebuie. Mie îmi trebuie zmeură, dar mă uit că e 65 de lei kilogramul.

Sunt cam piperate, dar merită, deoarece producătorii tot muncesc mult. Am luat două kilograme de caise. Am dat 90 de lei pentru două kilograme și nu cred că este chiar așa de scump.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Susținem producătorii și e normal. Eu pot să îmi mai permit, dar sunt persoane care nu pot să își permită.

  • Cumpăr și eu câte puțin - Cât ați dat pe această cutie? - 30 de lei kilogramul, 180 de lei lădița. - E mult sau puțin? - Aș spune că e mult. Chiar anul acesta ne-au șocat prețurile.

Zmeura e 65 de lei, foarte scump.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Comercianții anticipează o creștere și mai mare a prețurilor.

Munca noastră nu e prețuită și normal că o să fie mai scump. Se scumpește și se scumpește, pentru că e secetă și totul se usucă. Cumpărători nu prea sunt. Dacă anii trecuți luau cu lăzile, acum la kilogram și la suta de grame. Mura este la 60 de lei, pe când în toată piața este 100 de lei mura.

  • Nu plouă, așteptăm să plouă, că pământul e crăpat. - Prețurile se vor menține așa mari? - Da, da, mai mici nu o să fie. Tot o să fie scump, ieftin nu o să fie. - Oamenii cumpără? - Oamenii cumpără, dar sărmanii care nu au bani...
TRM
Sursa: TRM

Un kilogram de caise costă, la Piața Centrală din capitală, 45 de lei, de vișine - 50 de lei, iar de zmeură - 65 de lei.

Pentru un kilogram de căpșune, oamenii trebuie să scoată din buzunar 70 de lei, iar pentru un kilogram de mure – 80 de lei.

Virginia Pîntea

Virginia Pîntea

Autor

Citește mai mult