Economic

Drumuri mai bune în sudul țării: Proiectul „Moldova drumuri III”, extins până în 2028

Termenul de utilizare a fondurilor în cadrul Proiectului „Moldova drumuri III” va fi extins până în decembrie 2028. Cabinetul de miniștri a aprobat, pe 9 iulie, ratificarea Acordului de modificare a contractului de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, pentru a permite finalizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a două sectoare esențiale din sudul țării.

Este vorba despre drumul M3, centura de ocolire a orașului Cimișlia, și drumul R34, pe tronsonul Cantemir – Cahul.

Potrivit autorităților, aceste tronsoane vor îmbunătăți mobilitatea regională, vor spori siguranța rutieră și vor susține dezvoltarea economică locală.

Modificările propuse vor avea un impact pozitiv asupra mobilității populației, prin facilitarea transportului rutier și sporirea circulației rutiere”, a spus secretara de stat a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, în cadrul ședinței Guvernului.

Premierul Dorin Recean a declarat că Republica Moldova a înregistrat un record în construcția de drumuri și că acest efort va continua. El a afirmat că sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană contribuie semnificativ la dezvoltarea infrastructurii naționale.

Acest sprijin acoperă atât drumurile naționale, cât și cele regionale, iar în perioada următoare vom extinde investițiile și pentru modernizarea drumurilor locale”, a adăugat șeful Guvernului.

Precizăm că proiectul „Moldova drumuri III” are un rol strategic pentru mobilitatea regională. Acesta va îmbunătăți transportul între raioanele sudice ale țării și va consolida legătura cu rețeaua națională de drumuri.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult