Economic

Femeile din mediul rural, sprijinite să-și dezvolte afacerile: Investiții de 4,5 milioane de dolari

PNUD Moldova
Sursa: PNUD Moldova

Femeile din zonele rurale ale Republicii Moldova vor beneficia de un nou proiect menit să le susțină în dezvoltarea afacerilor, implicarea în activități agricole durabile și gestionarea responsabilă a pădurilor. Inițiativa intitulată „Avansarea rezilienței la schimbările climatice și abilitarea femeilor în Moldova” a fost lansată cu sprijinul Guvernului Canadei, UN Women și PNUD.

Proiectul, în valoare de circa 4,5 milioane de dolari, va fi implementat de PNUD și UN Women în perioada 2025 – 2029, cu asistența financiară a Canadei.

Potrivit organizatorilor, proiectul are drept scop creșterea rezilienței femeilor în fața schimbărilor climatice și consolidarea rolului lor în comunitățile locale, prin promovarea agriculturii inteligente, a antreprenoriatului și a leadershipului feminin.

„Această inițiativă nu doar că va ajuta mii de femei să obțină venituri mai mari pentru a-și susține familiile și comunitățile, ci va contribui și la adaptarea sectoarelor agricole, forestiere și de protecție a mediului și biodiversității, pentru a le face mai reziliente în fața secetelor și furtunilor tot mai frecvente cauzate de schimbările climatice”, a declarat Robert Oliphant, secretar parlamentar pentru Afaceri Externe al Canadei, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului.

Organizatorii anunță că vor analiza în detaliu accesul femeilor la educație și formare profesională în domeniul agricol și forestier, pentru a identifica barierele existente și a oferi instruiri adaptate nevoilor lor. Temele de instruire vor include agricultura durabilă, gestionarea pădurilor, dezvoltarea afacerilor și abilități de leaderism.

Unul dintre obiectivele-cheie ale proiectului este dezvoltarea unei întreprinderi forestiere comunitare, care va produce specii de arbori și plante adaptate noilor condiții climatice. Astfel, inițiatorii își propun să contribuie la refacerea pădurilor și pășunilor degradate, cu un accent special pe regiunea Stepei Bugeacului, care se află într-o degradare avansată.

Totodată, femeile vor fi sprijinite să își lanseze sau extindă afacerile, prin facilitarea accesului la resurse financiare – inclusiv credite, subvenții și investiții private.

Autor: Valeria Cîrjeu, stagiară

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult