Externe

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% la mărfurile din UE

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, scrie Reuters. Bruxelles-ul și Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Președintele american a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Așa cum a făcut și cu alte țări, președintele american a informat blocul comunitar printr-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

În scrisoarea sa, Donald Trump a declarat că „este o mare onoare pentru el să trimită această scrisoare, care demonstrează forța și angajamentul relației comerciale.

În replică, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că o asemenea decizie ar perturba lanțurile esențiale de aprovizionare transatlantice.

Blocul comunitar va rămâne pregătit să continue eforturile în vederea unui acord până la 1 august.

În același timp, vor fi luate toate măsurile necesare pentru a proteja interesele Uniunii Europene, inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporționale, dacă va fi necesar”, a mai precizat președinta Comisiei Europene.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult