Cel puțin 27 de palestinieni, printre care și copii, uciși în atacuri israeliene în Gaza

Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat că cel puțin 27 de palestinieni, printre care și copii, au fost uciși duminică în atacuri israeliene pe teritoriul devastat de 21 de luni de război, transmite news.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al acestei organizații de prim ajutor, atacurile, care au fost efectuate dimineața devreme, au lovit în special locuințe și tabere pentru persoane strămutate. Armata israeliană, întrebată de AFP, nu a comentat imediat aceste informații.
În orașul Gaza, cinci palestinieni, printre care femei și copii, au fost uciși într-o lovitură nocturnă asupra unei case din tabăra Chati, în timp ce alte două lovituri asupra unor case s-au soldat cu trei morți, printre care un copil, a declarat purtătorul de cuvânt.
În tabăra de refugiați Nousseirat (centru), 10 persoane au murit într-un atac asupra unei case, a adăugat el. Șase palestinieni au fost uciși în cursul dimineții în apropierea unui punct de distribuție a apei potabile din Nousseirat.
Alte trei persoane au fost ucise într-un raid asupra taberei Al-Mawassi pentru persoane strămutate, în sudul teritoriului. Având în vedere restricțiile impuse presei de Israel, care asediază Gaza, și dificultățile de acces la fața locului, AFP nu este în măsură să verifice în mod independent cifrele și afirmațiile făcute de diferitele părți.