Granturi pentru modernizarea clădirilor sociale. Ministerul Energiei semnează un Acord de colaborare

35 de organizații ale societății civile din Republica Moldova au primit granturi de aproximativ 87.000 de euro fiecare pentru a moderniza clădirile în care sunt prestate servicii sociale. Acestea vor implementa măsuri de eficiență energetică, precum termoizolarea clădirilor, instalarea sistemelor moderne de încălzire, panouri fotovoltaice și iluminat LED.
Granturile sunt oferite în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiență energetică în servicii sociale”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Keystone Moldova și Fondul de Inovații Sociale din Moldova, anunță într-un comunicat Ministerul Energiei.
Proiectul a fost lansat oficial prin semnarea unui Acord de colaborare între Ministerul Energiei și Fundația Soros Moldova, document care stabilește cadrul de cooperare în vederea modernizării infrastructurii serviciilor sociale din întreaga țară.
Directoarea executivă a Fundației Soros Moldova, Daniela Vidaicu, a menționat că granturile finanțate de Uniunea Europeană vor permite celor 35 de organizații să reducă semnificativ costurile și să îmbunătățească calitatea vieții pentru sute de beneficiari.
Primele clădiri aproape zero energie din Moldova
Cele 35 de clădiri publice modernizate vor deveni primele exemple de clădiri cu consum de energie aproape zero (NZEB) din Republica Moldova – un pas important în alinierea țării la standardele europene în domeniul eficienței energetice.
„Acest proiect transformă obiectivele Ministerului Energiei în realități resimțite direct de cetățeni – prin facturi mai mici și servicii sociale mai calitative. Este un pas concret în angajamentul nostru de a reabilita anual 3% din suprafața clădirilor publice”, a declarat Dorin Junghietu, ministrul Energiei.
Pe lângă lucrările de modernizare, proiectul prevede și campanii de promovare a consumului responsabil de energie în comunitățile locale. Inițiativa contribuie direct la reducerea consumului de energie, modernizarea infrastructurii publice și îmbunătățirea serviciilor sociale, aducând beneficii tangibile pentru cetățeni din întreaga țară.