Un taximetrist va ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea sexuală a opt minore

Un taximetrist de 55 de ani va ajunge pe banca acuzaților fiind învinuit de exploatarea sexuală a opt adolescente în Chișinău, cărora le oferea chirie gratuită, alimentație, bani și îmbrăcăminte. Victimele aveau între 13 și 16 ani.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), inculpatul a identificat-o pe prima victimă pe străzile Chișinăului, a adăpostit-o și apoi a abuzat de ea – schema aceasta a continuat și în cazul celorlalte victime.
Acesta le obliga să întrețină relații sexuale în schimbul ajutorului pe care li-l oferea. În cazul refuzului, bărbatul le amenința că vor reveni în stradă, iar în unele cazuri aplica și violența fizică împotriva lor.
Adolescentele erau din afara Chișinăului, din zona de Centru a țării, și fără supraveghere părintească – două orfane de un părinte, două cu părinți dependenți de alcool, o altă adolescentă cu mamă condamnată după ce a încercat să-și omoare fiica și alte condiții vulnerabile.
Victimele au fost adăpostite în diferite locuințe închiriate, atât în capitală, cât și într-o comună a municipiului. În unele cazuri, exploatarea sexuală a durat și aproape 2,5 ani. Schema a fost deconspirată în timpul investigării unui alt dosar penal, în cadrul căreia una din aceste victime a denunțat comportamentul infracțional al inculpatului.
La solicitarea PCCOCS, bărbatul continuă să fie plasat în arest preventiv.