Externe

Senatul SUA validează tăieri bugetare de 9 miliarde de dolari destinate USAID, NPR și PBS, cerute de Trump

Senatul Statelor Unite a adoptat, în urma unor presiuni ale Casei Albe și DOGE a lui Elon Musk, un text care permite administrației lui Donald Trump să nu mai aloce aproximativ nouă miliarde de dolari din fonduri publice destinate în principal ajutorului internațional prin USAID, opt miliarde, iar restul posturilor publice NPR și PBS, relatează news.ro cu referire la AFP.

În pofida unei majorități republicane de 53 din 100 de voturi, textul a fost adoptat cu 51 de voturi la 48.

Acest text vizează aproximativ opt miliarde de dolari care erau destinate Agenției americane de Ajutor în vederea Dezvoltării (USAID), iar restul posturilor publice NPR și PBS.

Programul mondial de luptă împotriva SIDA - PEPFAR -, înființat în timpyul lui George W. Bush, era vizat inițial de aceste tăieri - 400 de milioane de dolari anual -, însă senatori moderați au obținut retragerea acestei părți din textul adoptat de Camera Reprezentanților.

Camera inferioară a Congresului urmează să se pronunțe din nou prin vot, la sfârșitul săptămânii, asupra versiunii modificate a textului.

Liderul majorității republicane în Senat John Thune a minimalizat impactul acestor tăieri și a salutat un prim plan necesar.

„Vorbim aici despre o zecime din 1% din toate cheltuielile federale”, a declarat presei John Thune.

„Atunci când ai o datorie de 36.000 de miliarde de dolari, trebuie să faci ceva”, a adăugat senatorul republican.

Democrații se opun acestui proiect de lege.

Senatorul democrat din New Jersey Corey Booker a denunțat „un nou exemplu al felului teribil în care spiritul și idealurile Constituției noastre sunt zdruncinate” în timpul lui Donald Trump.

Atunci când Camera Reprezentanților a adoptat textul, miliardarul s-a felicitat pentru că a recuperat nouă miliarde de dolari „destinate unui ajutor străin risipitor”.

El ataca posturile de radio NPR și de televiziune PBS drept „extrem de părtinitoare” împotriva republicanilor, în opinia sa.

Cele două posturi publice riscă să piardă fonduri de 1,1 miliarde de dolari care le erau destinate.

Constituția americană prevede ca numai Congresul să dispună de puterea de a aloca fonduri publice federale.

Textul adoptat de Camera Reprezentanților vizează astfel să dea forță de lege tăierilor identificate de DOGE și cerute de Casa Albă, după ce aceste fonduri au fost deja aprobate de către Congres.

Citește mai mult