Moldovenii care au lucrat în Slovacia vor putea primi pensie din acest stat

Cetățenii Republicii Moldova care au activat oficial în Republica Slovacă vor putea primi pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre cele două țări în domeniul securității sociale.
Documentul are scopul de a facilita colaborarea interinstituțională pentru implementarea drepturilor de pensie și altor prestații sociale ale cetățenilor care muncesc sau au lucrat în cele două state.
Astfel, țara va asigura dreptul la pensie persoanelor care au plătit contribuții sociale, chiar dacă nu au muncit cel puțin 15 ani în Republica Moldova, dar, prin cumularea anilor lucrați în cele două țări, îndeplinesc această condiție. Republica Moldova și Slovacia vor calcula și vor achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, prin aplicarea principiului proporționalității.
Amintim că țara noastră a semnat acorduri similare cu 23 de state.