Zgomot și claxoane în fața sediului Delegației UE la Chișinău: Transportatorii au protestat împotriva politicilor promovate în domeniu

Zeci de microbuze au claxonat azi în fața sediului Delegației Uniunii Europene din Chișinău. Transportatorii rutieri au organizat astăzi un nou protest pentru a-și exprima nemulțumirea față de politicile promovate de Guvern și autoritățile din domeniul transportului. Reprezentații Delegației i-au invitat pe transportatori la discuții pe 29 iulie.
În fața sediului Delegației Uniunii Europene transportatorii și-au reiterat revendicările.
„Prima este ca metodologia de calcul a tarifelor pentru serviciile de transport să fie aprobată și publicată. Doi, ca Ministerul Infrastructurii să renunțe și să retragă proiectul prin care vrea să aprobe sistemele e-GPS și e-bilet. A treia, ca ANTA să retragă scrisorile prin care ne-a obligat să adaptăm mașinile pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Cerință care a fost executată, deoarece ANTA într-adevăr a anulat acele scrisori, spune Oleg Alexa, președinte APOTA.
Transportatorii vor creșterea tarifelor de la 0,75 lei pentru un kilometru la peste 1 leu.
„Să ne ridice puțin prețul la bilete. Doar de la noi au cerut, aer condiționat, să fie larg, frumos să le fie bine pasagerilor, dar ei nu fac nimic. Lasă să dea în jos prețul la combustibil. La combustibil s-au ridicat tare mult prețurile, da biletele sunt tot așa”.
„Solicităm majorarea prețurilor care trebuia deja de un an în urmă să fie ceea ce ne-au promis și nu s-a întâmplat. Se solicită de la noi să modernizăm transportul, eu cred că este destul de modern pentru drumurile pe care le avem, pentru prețurile pe care le avem”.
„Vrem să fie un calcul corect cu metodologia la preț. S-a promis demult dar răspuns nu am avut nici până în ziua de azi. Acum e 85 de bani, noi cerem până la 95, până la un leu”.
Și digitalizarea serviciilor prin sistemele e-Bilet și e-GPS a stârnit nemulțumirea transportatorilor.
„Noi suntem gată să implementăm sisteme electronice de plată. Sistemele electronice de plată presupun aparate conectate cu Serviciul Fiscal de Stat. Ce mai vrea Guvernul? Guvernul vrea ca noi să cumpărăm un anumit model de aparat de casă importat de un șmecher, care a fost proiectat special pentru sistemul lor”, afirmă Oleg Alexa.
Transportatorii au mai protestat și pe 9 iulie, la Guvern. Reprezentanții Executivului au declarat atunci că solicitările transportatorilor nu pot fi acceptate în lipsa unor îmbunătățiri semnificative a calității serviciilor oferite pasagerilor.