Social

„Exercițiu destul de stresant”: de la 37% la 78%, rată de promovare. Absolvenții de gimnaziu, ajutați de sute de mentori să susțină examenul la Matematică

mec.gov.md
Sursa: mec.gov.md

Absolvenții de gimnaziu au fost ajutați, în acest an, de peste 600 de mentori, inclusiv din rândul elevilor, să susțină examenele la Matematică. Impactul campaniei „Matematica de la egal la egal”, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării, a fost vizibil - rata de promovare a examenului de Matematică, la absolvirea gimnaziului în acest an, a crescut până la 78%, în condițiile în care doar 37% dintre absolvenții de gimnaziu au luat o notă pozitivă la pretestarea din anul de studii 2024 - 2025.

Unul dintre mentorii care și-a ajutat colegii să înregistreze performanțe la Matematică, în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”, este Nicoleta Reaboi, elevă la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din Glodeni.

„Pentru mine, campania nu a însemnat doar o activitate extracurriculară sau un proiect bifat pentru CV. A fost experiență care mi-a schimbat traiectoria personală și modul în care înțeleg educația, rolul elevilor în comunitate și puterea empatiei. Mi-am dorit să-mi ajut colegii, știam cum este să te simți nesigur și copleșit, cu frică de examen și știam că poți trece peste asta. M-am luat pe mine ca exemplu: dacă înveți corect, te pregătești cu răbdare și ai alături oameni care îți explică pe înțelesul tău – examenul nu doar posibil, cu chiar ușor”, a spus Nicoleta Reaboi luni, 4 august, la o conferință de presă organizată de Ministerul Educației și Cercetării privind bilanțul campaniei amintite.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a apreciat efortul sutelor de mentori care au pus umărul la rezultatele examenului de Matematică din acest an, monitorizat în premieră de observatori la nivelul întregii republici. Scopul autorităților a fost obținerea unor rezultate cât mai apropiate de cunoștințele reale ale elevilor.

„A fost un exercițiu destul de stresant, a fost o provocare să desfășurăm examenul altfel și am vrut foarte mult să oferim elevilor de clasa a XI-a sprijin suplimentar, în condițiile unui examen desfășurat corect. Și voi ați fost parte din soluția noastră, voi ați fost cei care ați găsit timp din timpul vostru să investiți în colegii voștri mai tineri și să compensați pentru ceea ce nu au avut timp să însușească”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Ministrul Perciun a adresat cuvinte de mulțumire atât mentorilor, cât și cadrelor didactice, care le-au fost alături în tot acest proces: „Asta n-ar fi fost posibil fără profesori, care și-au dedicat din timpul lor liber pentru a vă asista în acest proces. Sperăm ca la anul viitor să vă revedem alături de colegii voștri în această inițiativă și să creștem această rețea a oamenilor care oferă ceva înapoi și investesc în colegii lor”.

Maha Damaj, reprezentantă de țară la UNICEF Moldova, a declarat la aceeași conferință că, la începutul campaniei „Matematica de la egal la egal”, mai mult de jumătate dintre elevi aveau dificultăți la Matematică și doar unul din o sută atingea cele mai înalte niveluri de performanță.

„Am învățat că succesul nu se măsoară doar în note, ci în redescoperirea sensului și am văzut cum o campanie ca aceasta poate contribui la arhitectura de lungă durată a unei națiuni. Să-i sărbătorim pe cei care aleg să predea și să continue la construirea unei Moldove în care niciun copil nu este lăsat în urmă, iar cunoașterea este o mândrie împărtășită. Mulțumim fiecărui mentor, profesor și partener pentru că ați făcut parte din acest parcurs”, a transmis Maha Damaj.

Campania „Matematica de la egal la egal”, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, cu susținerea de UNICEF și PNUD, a fost lansată în luna februarie curent, când au fost organizate instruiri pentru mentori și profesori. Din luna martie, elevii care au câștigat rolul de mentor au mers în fața colegilor pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine Matematica și să îi ghideze pentru pregătirea în examenul de absolvire.

Aproximativ 32 de mii de elevi au absolvit în acest an gimnaziul.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult