Economic

Proiecte de infrastructură în sute de primării din R. Moldova: Experții arată spre alegeri, iar autoritățile neagă interesul electoral

Peste 200 de proiecte de infrastructură sunt implementate în localități de pe tot teritoriul R. Moldova, iar alte 100 ar putea începe în 2025, dacă vor veni banii promiși de Uniunea Europeană. Programul guvernamental „Europa este aproape” prevede investiții pentru drumuri locale moderne și căi de acces pentru sute de sate și orașe din R. Moldova, însă experții acuză politizarea investițiilor și haos în ritmul implementării.

Programul guvernamental „Europa este aproape” a început cu un buget inițial de 500 de milioane de lei, dar Guvernul a alocat fonduri suplimentare și așteaptă și la bani din partea Uniunii Europene. În total, 579 de primării au depus cereri eligibile pentru finanțare.

Proiecte de infrastructură în prag de alegeri

„Suntem foarte optimiști că, în luna octombrie, vor mai fi bani în bugetul național pentru a interveni la o nouă etapă. Așteptăm, de asemenea, bani din partea Uniunii Europene, care sunt deja promiși. În condițiile în care vin acei bani, în prima jumătate a anului viitor vom putea satisface toate aceste solicitări”, a declarat Corneliu Cirimpei, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) joacă un rol esențial în implementarea programului.

„Am identificat zece etape de implementare a proiectelor, care sunt grupate în trei categorii: pregătirea proiectelor, de implementare și post-implementare. Administrațiile publice locale pot fi și sancționate, dacă nu asigură durabilitatea proiectului. Ele nu sunt eligibile pentru aplicare la următoarele proiecte și fonduri”, a adăugat, la aceeași emisiune, Eugen Secrieru, directorul adjunct al ONDRL.

Directorul programului „Infrastructură Economică și de Mediu” de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Vitalie Rapcea, a remarcat o sincronizare a proiectelor respective cu ciclurile electorale, criticând o asemenea abordare.

„Noi avem analize făcute la „Satul European” 1 și 2, iar acum acest program se sincronizează cu alegerile parlamentare și există corelații între câștigători și culoarea politică a acestora”, a observat Vitalie Rapcea.

Secretarul de stat Corneliu Cirimpei a respins acuzațiile, argumentând că numărul mare de primării beneficiare demonstrează imparțialitatea programului.

„Nicio entitate politică din Republica Moldova nu are mai mult de trei sute și ceva de primării. În urma proiectelor Satul European (unu, doi și Express), peste 800 de primării au beneficiat. La acest program (n.r „Europa este aproape”), am menționat că cel puțin 579 de primării au devenit eligibile, cifră cu mult mai mare decât ar avea o entitate politică după ultimele alegeri”, a punctat Cirimpei.

Proiecte multe și temeri legate de calitatea lucrărilor

Pe lângă aspectul politic, reprezentantul de la „Expert-Grup” a subliniat un alt fenomen observat în implementarea programelor guvernamentale - crearea unei concurențe nefirești între antreprenori, care nu se pot adapta la o cerere atât de mare.

„Noi avem același fenomen în care se observă miopia statului, cum ar veni. De ce? Pentru că noi creăm o concurență între antreprenori. Sunt aceiași antreprenori și pentru „Curțile europene”, aceiași antreprenori pentru „Europa este aproape”. Noi, dacă etapizam aceste lucrări, eventual, și nu le lansam pe toate într-un an electoral, poate aveam o calitate mai bună, prețuri mai mici, competiție mai mare. Pentru că ce s-a întâmplat acum este că oferta nu se poate adapta atât de ușor acestei cereri sporite”, a remarcat Vitalie Rapcea.

În Lotul III al programului „Europa este aproape” se preconizează lansarea a încă 100 de proiecte, susține secretarul de stat de la MIDR, Corneliu Cirimpei. Mai mult, ministerul a promis că va satisface toate cererile eligibile, în special odată cu primirea banilor din partea Uniunii Europene. Corneliu Cirimpei a mai subliniat că astfel de programe ajută primăriile să-și majoreze capacitatea de a elabora proiecte, o abilitate esențială pentru viitorul european al țării.

„În condițiile în care noi nu încercăm să mărim capacitățile primăriilor de a scrie proiecte, în primul rând în domeniul infrastructurii, se va întâmpla ce s-a întâmplat cu România zece ani în urmă. Va fi o capacitate extrem de redusă privind rata de absorbție a acestor fonduri europene de către administrațiile publice locale (APL) din R. Moldova”, a arătat funcționarul la Radio Moldova.

Drumuri locale moderne și căi de acces - proiecte prioritare

Până în prezent, 207 din cele 220 de proiecte de infrastructură (132 din Lotul I și 88 din Lotul II) sunt în desfășurare în cele trei regiuni ale R. Moldova:

Regiunea Nord - 30 de proiecte;

Regiunea Centru - 116 proiecte, inclusiv 13 proiecte în mun. Chișinău;

Regiunea Sud - 61 de proiecte, inclusiv unul în UTA Găgăuzia.

Menționăm că primăriile contribuie cu 10% din valoarea proiectelor de infrastructură. Această contribuție este obligatorie pentru proiectele de până la 10 milioane de lei, depuse de localitățile rurale și centrele raionale. De asemenea, aceeași contribuție din partea APL-urilor se aplică și pentru localitățile mici, cu sub 1.500 de locuitori, dar și pentru cele aflate în curs de amalgamare, care au depus proiecte de până la 5 milioane de lei.

Menționăm că peste 50% din proiectele depuse de APL-uri în cadrul programelor „Satul European 1, 2 și Express” au vizat construcția de apeducte, în timp ce solicitările pentru sisteme de canalizare au fost mai puține. Secretarul de stat de la MIDR, Corneliu Cirimpei, a anunțat că, pentru a echilibra situația, autoritățile vor favoriza în perioada următoare primăriile care vor depune proiecte axate pe construcția rețelelor de canalizare. De asemenea, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anticipează lansarea unui al treilea lot de proiecte pentru programul „Europa este aproape” promite că, odată cu alocarea fondurilor UE, vor fi satisfăcute toate solicitările de proiecte privind modernizarea drumurilor din R. Moldova.

Autor: Cristina Bencheci

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult