Social

Un nou val de restricții la Tiraspol: copiat din Rusia, aplicat în regiunea transnistreană

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Interdicția propagării „relațiilor sexuale netradiționale”, a schimbării de sex și a refuzului de a avea copii - acesta este noul set de așa-numite legi semnate de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Cei care vor ignora restricțiile riscă amenzi între 1.200 și 9.000 de lei. Cetățenii străini riscă 15 zile de arest, urmate de expulzare. Despre motivele pentru care malul stâng are nevoie de noi „legi” copiate din cele rusești și despre consecințele pe care le pot avea aceste interdicții a vorbit în cadrul emisiunii „Scanner” de la Moldova 1 consultantul juridic al asociației Promo-LEX, Dumitru Rusu.

Chiar și persoanele care nu pot avea copii din motive medicale pot intra sub incidența noilor legi de pe malul stâng, spune Dumitru Rusu. Refuzul de a avea copii poate fi interpretat inclusiv ca orice informație publică despre o familie fără copii. Totuși, scopul administrației din regiunea transnistreană nu este neapărat acela de a-i pedepsi pe locuitori, ci de a deturna atenția publicului de la acțiunile autorităților și de a evita exprimarea deschisă a nemulțumirilor, consideră expertul.

„Înțelegem că aceasta este o acțiune orientată cu totul spre alte circumstanțe. În primul rând, se încearcă redirecționarea atenției oamenilor din regiune, canalizarea frustrării acumulate împotriva așa-numitului guvern de la Tiraspol. De ce se întâmplă asta? Vedem problemele economice cu care se confruntă oamenii din regiune”, a remarcat expertul.

Așa-zisa lege care interzice propaganda LGBT, schimbarea de sex și refuzul de a avea copii a fost copiată din legislația rusă. Nu există definiții clare ale așa-numitei propagande - chiar și hainele sau accesoriile în culorile curcubeului pot fi un motiv pentru inițierea unui dosar penal. Aceste interdicții nu vor schimba orientarea oamenilor și nu vor avea un impact pozitiv asupra demografiei. Amplificarea urii va fi principalul efect, spune Dumitru Rusu.

„Ura față de cei apropiați, în general - față de societate. Și cred că ei merg pe un drum foarte periculos, pentru că ura nu duce niciodată la nimic bun. Este paradoxal faptul că al Doilea Război Mondial, în esență, a început exact așa. - Care ar fi următorul pas? Poate interzicerea totală a avorturilor, așa cum s-a întâmplat în Rusia? - Cel mai probabil, acolo se va ajunge, pentru că vedem practic aceeași strategie. Uneori apar unele completări. În esență, este un instrument care a fost deja testat în Rusia. Acum este preluat aici, pentru că se consideră că oferă anumite rezultate. Dar care rezultate urmăresc - asta e deja altă întrebare”, a adăugat consultantul juridic al asociației Promo-LEX.

Organizațiile pentru drepturile omului, spune Dumitru Rusu, sunt gata să ofere sprijin persoanelor care ajung în situații dificile din cauza noilor reguli impuse de Tiraspol. Cu toate acestea, este nevoie și de o reacție la nivel oficial. Locuitorii regiunii transnistrene, mulți dintre care sunt cetățeni ai Republicii Moldova, trebuie să știe că statul este de partea lor.

„Este necesar, în primul rând, să ne gândim la nivel de stat cum poate fi oferit azil oamenilor afectați de aceste măsuri. Asta este absolut prioritar, pentru că, altfel, pentru astfel de persoane nu mai există nicio salvare. Din câte știu, se poartă discuții serioase la nivel guvernamental pentru a găsi soluții. În cazurile izolate se iau măsuri, dar nu există un mecanism bine pus la punct, funcțional. Totuși, în anumite cazuri, se găsesc soluții”, a mai arătat sursa noastră.

Așa-numita lege, care va intra în vigoare peste două săptămâni, nu se referă doar la locuitorii regiunii. Există un articol care vizează și cetățenii străini. Vizitatorii malului stâng pot primi până la 15 zile de arest, urmate de expulzare. Potrivit lui Dumitru Rusu, aceste măsuri sunt mai degrabă menite să intimideze, pentru că scopul real al regimului de la Tiraspol este controlul asupra populației locale.

„Dacă, să presupunem, un turist își exprimă o opinie care nu le convine sau îi deranjează, teoretic va fi expulzat. De fapt, astfel de cazuri s-au întâmplat și până acum, pentru că mecanismul represiv a funcționat indiferent dacă exista o lege sau nu. Acum încearcă să-i dea o aparență de legalitate, să o formalizeze, deși mecanismele respective erau deja în uz. Mai mult, există un alt aspect: vor aplica aceste măsuri în cazurile care nu sunt de natură penală”, a arătat expertul.

Potrivit consultantului juridic al asociației Promo-LEX, unele situații sunt deja acoperite de așa-numitul cod penal local.

*„Întrebarea este: ce anume vor aplica? Cel mai probabil, vor deschide dosare penale. Iar în cazurile care nu li se par „grave”, vor folosi noțiunile foarte vagi și ambigue din acest așa-zis pachet legislativ”, a menționat Dumitru Rusu.

Expertul a amintitit că Tiraspolul a adoptat până acum șase acte restrictive care se referă inclusiv la mass-media și cinematografie.

„Dacă te uiți cu atenție, îți dai seama că scopul lor este redirecționarea atenției, inclusiv spre malul drept și spre alți actori incomozi”, a concluzionat consultantul juridic al asociației Promo-LEX.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult