„Moldovagaz rămâne cu multe afaceri”: Experții demontează acuzațiile „Gazprom”-ului privind „distrugerea” companiei-fiice de la Chișinău

Concernul rus „Gazprom”, acționarul majoritar al SA „Moldovagaz” acuză autoritățile R. Moldova că ar „distruge deliberat” compania sa fiică de la Chișinău, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, pe 4 august, să-i retragă acesteia licența de furnizare a gazelor naturale. Experții în domeniu susțin că „Gazprom”-ul a blocat timp de mai mulți ani procesul de separare a activităților de la „Moldovagaz”, necesar pentru integrarea pieței energetice a R. Moldova cu cea a Uniunii Europene.
Într-o reacție la decizia ANRE, „Gazprom” arată că decizia autorităților R. Moldova ar reprezenta o „etapa finală a distrugerii deliberate a companiei” „Moldovagaz” și „a deposedării „Gazprom” de investiția sa”.
„Gazprom” anunță că își va „apăra drepturile și interesele legale prin toate mijloacele disponibile”.
În același comunicat, făcut public în seara zilei de 7 august, concernul rus amintește de pretinsa datorie istorică de 709 milioane de dolari pe care ar datora-o malul drept al Nistrului pentru consumul de gaze. Chișinăul nu recunoaște datoria invocată de „Gazprom”, după ce aceasta a fost infirmată, în anul 2023, de un audit internațional.
Declarațiile concernului rus „Gazprom” sunt „false”, „manipulatorii” și poartă un „caracter politic”, afirmă Alexandr Slusari, membru al Consiliului de Administrație al SA „Energocom”.
„Reprezentanții „Gazprom”-ului și ai „Moldovagaz” cunosc foarte bine că această companie rămâne cu multe afaceri diversificate în R. Moldova, cum ar fi serviciile de distribuție a gazului, chiria gazoductelor, o grămadă de stații de alimentare cu metan și energie regenerabilă. Așa că afirmația privind distrugerea companiei „Moldovagaz” este eronată”, declară Slusari.
„Gazprom” nu cere 13 miliarde de dolari de la Tiraspol
Potrivit lui, și pretinsa datorie invocată de „Gazprom” reprezintă o abordare „cinică”.
„Tema cu datoriile. Aici am văzut cea mai cinică abordare. Că sărmanul concern „Gazprom” întotdeauna a fost partener de încredere, care a urmărit doar scopuri comerciale în raport cu Republica Moldova, însă cei din Chișinău sunt răi și nu au achitat 709 milioane de dolari. Atunci, concernul a fost nevoit să oprească livrarea gazelor. Să nu intre gigantul gazos în pierderi. Mai nu plângi de milă, dacă nu cunoști despre furnizarea, timp de 30 de ani, a gazelor în gaura neagră sub denumirea Transnistria. Voi, cei de la „Gazprom”, nu ați cerut de acolo niciun bănuț, iar datoriile care au ajuns la aproape 13 miliarde de dolari le-ați băgat, contrar tuturor standardelor de contabilitate, pe contul Moldovagaz. Potrivit contractului de furnizare a gazului, responsabil din punct de vedere juridic pentru livrarea gazelor în stânga Nistrului este Moldovagaz. Păi cine distruge aceasta companie? Voi sau Guvernul R. Moldova?”, a întrebat Alexandr Slusari.
Fostul deputat a ținut să precizeze că „Moldovagaz” a fost impusă să respecte prevederile Pachetului Energetic III, obligatorii pentru orice stat care intenționează să adere la Uniunea Europeană, lucru care nu a fost respectat.
„Apropo, în toate statele Uniunii Europene în care activează „Gazprom”, prin companiile sale, acesta s-a conformat, fără multe întrebări, cerințelor legislației europene din domeniul energetic. În Republica Moldova, implementarea Pachetului III a fost amânată nu o dată, începând cu 2010”, a punctat Slusari.
„Șantaj politic”
Comunicatul „Gazprom”-ului este „un mesaj motivat politic” pentru a „discredita” eforturile autorităților Republicii Moldova de a-și asigura independența energetică, afirmă și expertul Eugen Muravschi. Potrivit acestuia, concernul rus ar fi putut evita pierderea licenței „Moldovagaz”, dacă acționa la timp.
„Gazprom-ul, controlând pachetul majoritar la Moldovagaz, a blocat procesul de separare a activităților, de reformare a instituției de mai bine de 10 ani. „Gazprom”-ul a avut toate instrumentele la îndemână ca să evite pierderea licenței de furnizare a gazelor pentru „Moldovagaz”, însă nu a făcut nimic, a încercat să blocheze reformele energetice din Republica Moldova. Separarea activităților, adică de transport al gazelor și de furnizare, de vindere a gazelor, este un angajament al Republicii Moldova asumat încă din 2009, este o condiție pentru integrarea noastră europeană și este o condiție pentru a avea o piață liberă și competitivă”, a declarat Muravschi pentru Radio Moldova.
Eugen Muravschi susține că invocarea pretinselor datorii în sumă de 709 milioane de dolari pe care le-ar avea Chișinăul reprezintă un „șantaj politic”.
„O bună parte din acele datorii nu sunt reale, iar altă parte a expirat demult, inclusiv din vina „Gazprom”-ului. Și, desigur, că astăzi compania rusească nu vrea să recunoască rezultatele auditului, dar acel audit a fost făcut de firme internaționale, adică nu de Republica Moldova, de niște firme imparțiale care au evaluat toate documentele și au arătat că această datorie este fictivă. Adică, pretențiile „Gazprom”-ului față de Republica Moldova sunt nefondate. Mai mult decât atât, „Gazprom”-ul a provocat, de-a lungul anilor, pagube materiale serioase Republicii Moldova și, de fapt, noi am putea fi cei care să avem pretenții de la Gazprom și nu invers”, a concluzionat expertul.
Amintim că ANRE i-a retras, pe 4 august curent, licența pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”. Potrivit ANRE, „Moldovagaz” nu a îndeplinit, până la 31 iulie, condițiile legate de separarea activităților de producție, transport și distribuție a gazelor naturale.
Potrivit ANRE, „Moldovagaz” a informat în luna iulie curent instituția despre imposibilitatea de a finaliza separarea, invocând lipsa de consens între acționarii majoritari și depășirea competențelor managementului companiei. În aceeași scrisoare, „Moldovagaz” și-a arătat deschiderea pentru colaborarea cu noul furnizor - „Energocom”, căruia i-au fost atribuite obligațiile de serviciu public.
ANRE a obligat „Moldovagaz” și „Energocom” să realizeze, până la sfârșitul lunii august, toate măsurile organizatorice necesare, fără a fi afectată furnizarea gazelor naturale către cei peste 800 de mii de consumatori.
CITIȚI ȘI: