BNM și Autoritatea de Supraveghere Financiară din România își consolidează relațiile de cooperare

Banca Națională a Moldovei (BNM) și Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF) au încheiat vineri, 8 august, un acord de cooperare bilaterală pentru consolidarea capacităților în domeniul licențierii, reglementării și supravegherii societăților de asigurare din Republica Moldova, semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, și președintele ASF, Alexandru Petrescu.
Potrivit unui comunicat al BNM, acordul instituie un cadru de cooperare pentru schimbul de informații și asistență tehnică care va sprijini procesul de transpunere în legislația națională a normelor Uniunii Europene, pentru a asigura stabilitatea și funcționarea eficientă a sectorului financiar, în special a pieței de asigurări.
Anca Dragu a subliniat că Autoritatea de Supraveghere Financiară este un partener de încredere al Băncii Naționale, iar cooperarea dintre cele două instituții demonstrează clar valoarea schimbului de experiență și a asistenței tehnice în dezvoltarea unui cadru regulator modern, aliniat la cele mai bune practici europene.
„Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru ferm de a continua procesul de consolidare a supravegherii sectorului de asigurări, pentru protejarea drepturilor cetățenilor și asigurarea rezilienței și transparenței sectorului financiar. Cooperarea cu ASF va facilita adaptarea cadrului de reglementare pentru a crea un mediu financiar sigur și eficient pentru cetățeni și mediul de afaceri”, a evidențiat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
În cadrul discuțiilor, a fost accentuată contribuția ASF în cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar”, realizat în Republica Moldova cu sprijinul Uniunii Europene în perioada octombrie 2021 - aprilie 2024. Inițiativa s-a axat pe alinierea legislației naționale la Directiva Solvabilitate II și RCA, experții ASF sprijinind BNM și Comisia Națională a Pieței Financiare în elaborarea reglementărilor cu privire la implementarea standardelor europene pentru autorizarea și supravegherea companiilor de asigurare.
De asemenea, au fost accentuate necesitățile de asistență tehnică pentru anul curent, ce țin în special de transpunerea cadrului UE aferent activității de asigurare sau de reasigurare în legislația Republicii Moldova, precizează sursa citată.
CITIȚI ȘI: