Șoferii și operatorii de transport, din nou în stradă: „Toate cheltuielile sunt pe spatele nostru”. Reacția ANTA

Operatorii și șoferii de curse interne au protestat din nou în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), fiind al treilea protest organizat de la începutul lunii iulie. Manifestanții au anunțat că oferă autorităților o săptămână pentru a se autosesiza în privința revendicărilor lor, urmând să decidă ulterior ce noi acțiuni vor întreprinde. Autoritățile susțin că sunt deschise unui dialog transparent, dar insistă că tarifele nu pot fi ajustate înainte de îmbunătățirea serviciilor.
Șoferii și operatorii cer publicarea metodologiei de calcul al tarifelor pentru serviciile de transport, retragerea proiectului privind sistemele e-GPS și e-bilet, precum și renunțarea la regulamentul care îi obligă să-și adapteze microbuzele pentru pasagerii cu dizabilități locomotorii.
„Dacă prețul motorinei se schimbă, taxa la rutieră nu se schimbă, dar toate cheltuielile sunt pe spatele nostru”.
„Tarif mai mare și să fie socotit conform inflației care se petrece în R. Moldova”.
„Am 60 de ani și lucrez ca șofer de 40 de ani. Schimbări bune nu prea am văzut. Inflația, timp de trei ani, cât s-a ridicat? Prețurile s-au mărit și la piese, și la altele”, spun șoferii prezenți la protest.
Organizatorii susțin că intenționau să aducă mai multe microbuze la manifestație, însă acest lucru nu a fost posibil.
„Noi am declanșat o serie din trei proteste. Așa cum știți, două proteste au avut deja loc, acesta este ultimul din această serie. Așa cum am spus și la protestul din 22 iulie, organizat în fața Delegației UE în Moldova, Poliția nu ne-a creat condiții pentru a putea parca toate unitățile de transport. Poliția, și atunci, și acum, a amenințat protestatarii cu procese-verbale și cu evacuarea microbuzelor”, a declarat președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa.
După încheierea acțiunii, reprezentanții ANTA au transmis că își mențin deschiderea pentru un dialog „transparent și constructiv” cu toate asociațiile din domeniu.
Șeful adjunct al Direcției Supraveghere din cadrul ANTA, Sergiu Baltaga, susține că implementarea sistemelor e-GPS și e-bilet ar aduce beneficii atât pasagerilor, cât și operatorilor.
„Aceste sisteme E-GPS și E-Bilet vor contribui la achitarea mai ușoară a biletelor de călătorie de către pasageri, vor reduce numărul de controale pe trasee, vor sprijini monitorizarea în timp real a traseelor și orarul curselor, deoarece zilnic ne întâmpinăm cu plângeri din partea consumatorilor”, a explicat Baltaga, într-un interviu pentru Moldova 1.
De asemenea, reprezentantul ANTA a precizat că, în prezent, proiectul metodologiei de calcul al tarifelor este în etapa de aprobări.
Amintim că, după protestele anterioare, reprezentanții Guvernului au precizat că tarifele pentru transport nu pot fi ajustate înainte ca pasagerii să primească servicii de calitate.
CITIȚI ȘI: