Externe

Experți: Întâlnirea Trump–Putin din Alaska este cel mai important moment diplomatic al anului, dar șansele unui acord rămân incerte

BBC
Sursa: BBC

Întâlnirea din 15 august dintre Donald Trump și Vladimir Putin este considerată de către experți cel mai important eveniment diplomatic al anului. Analiștii internaționali mai spun că șansele de a încheia un acord de pace rămân incerte. Discuțiile dintre cei doi lideri fără Ucraina și Europa ridică întrebări privind echilibrul de putere și direcția negocierilor.

Pentru liderul rus Vladimir Putin, absența Ucrainei și a liderilor europeni este o ocazie de a negocia direct cu Washingtonul, fără presiunea unui front unit occidental, a menționat redactorul-șef al revistei „Historia”, analistul politic Ion M. Ioniță, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova. În timp ce, pentru Donald Trump, această întrevedere este o oportunitate de a-și demonstra abilitățile de negociator, dar reprezintă și un risc pentru imaginea sa politică: lipsa unui progres clar l-ar putea face să pară fie slab, fie dispus la concesii periculoase, mai consideră expertul.

„Deocamdată, întâlnirea este una bilaterală între SUA și Rusia. În această săptămână, a avut loc și o reuniune video între liderii europeni, președintele Ucrainei și Donald Trump, în cadrul căreia au fost expuse principiile considerate necesare pentru o pace justă și durabilă, nu doar o încetare temporară a focului, care ar putea fi ușor încălcată, așa cum s-a întâmplat după acordurile de la Minsk din 2014”, a subliniat expertul.

Pe masa negocierilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin nu se află doar posibile concesii teritoriale, ci și aspecte strategice mai largi. Ion Ioniță subliniază că, deși Trump inițial spera la o pace rapidă, acum recunoaște că este cel mai dificil conflict cu care se confruntă. Obiectivul Moscovei depășește granițele teritoriale, vizând schimbarea fundamentală a Ucrainei și afectarea independenței și suveranității acesteia.

Discuțiile au implicații pentru securitatea europeană și pentru relațiile bilaterale SUA–Rusia, inclusiv în domeniul economic și nuclear. Dacă nu se va ajunge la un acord sau compromis privind încetarea focului, Washingtonul ar putea reduce implicarea în conflict, însă rezultatele rămân greu de anticipat din cauza imprevizibilității lui Trump, avertizează Ion Ioniță.

„Miza este foarte mare, întreaga lume așteaptă acest eveniment, considerat cel mai important moment diplomatic al anului. Donald Trump a afirmat că există șanse să se ajungă la un rezultat, însă a recunoscut că s-ar putea să fie doar o întâlnire exploratorie, pentru a vedea dacă există posibilitatea unei înțelegeri”,a adăugat Ion Ioniță.

Analistul politic Armand Goșu a explicat, la Moldova 1, că prezența unor figuri precum ministrul american de Finanțe sau investitorul rus Kirill Dmitriev indică posibilitatea unei componente economice semnificative. Totuși, rezultatele sunt greu de anticipat, iar Trump rămâne un actor imprevizibil.

„Ne putem aștepta la orice, inclusiv la rezultate pozitive, deși acestea par puțin probabile. Cel mai bun scenariu ar fi ca Trump să reușească să-l convingă pe Putin să accepte o întâlnire cu Zelenski și să pună bazele unui proces de reglementare. Aceasta ar contrazice obiectivele Rusiei, care nu au putut fi realizate pe câmpul de luptă. În același timp, Rusia ar putea încerca să-l folosească pe Trump pentru a pune presiune pe Zelenski să facă concesii majore privind suveranitatea și capacitatea de apărare a Ucrainei”, a menționat Armand Goșu.

Expertul remarcă și faptul că alegerea locației Alasca nu este întâmplătoare: apropierea de Rusia și conveniența pentru ambele delegații au contat. Rusia a evidențiat simbolic istoricul regiunii, fost teritoriu rus, iar șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a purtat un tricou cu inscripția „URSS”, subliniind un mesaj explicit privind ambițiile Moscovei.

Pentru Trump, însă, prioritare sunt rezultatele concrete, nu simbolurile, mai afirmă Armand Goșu.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult