Corespondență Dan Alexe // Ce mai poate NATO face pentru Ucraina? Întâlnirea șefilor militari
Șefii de stat major ai NATO s-au consultat miercuri, 20 august, prin videoconferință, privind Ucraina. Discuția a fost despre ce fel de garanții de securitate NATO poate să îi ofere Kievului, în cazul unui acord de pace cu Moscova, pentru a preveni orice alt atac rusesc.
Discuțiile au loc în contextul în care forțele ruse au efectuat marți cel mai mare avans, în 24 de ore, pe teritoriul ucrainean, din ultimul an, potrivit unei analize a datelor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Europenii nu pot să nu țină cont de toanele și capriciile lui Donald Trump față de Rusia lui Vladimir Putin.
Apoi, Trump aparține generației Războiului Rece, de unde și percepția sa surprinzătoare asupra Rusiei ca „cealaltă superputere”, în vreme ce cei din generațiile mai tinere văd, în mare parte, regresul puterii Rusiei.
Totuși, Trump a clarificat marți planurile privind garanțiile de securitate americane și a spus că, deși nu vor exista soldați americani la sol în Ucraina, sprijinul aerian american ar putea include avioane și rachete instalate în țările vecine.
Cu toate acestea, Trump a spus că nu este dispus să se alăture celor peste 30 de națiuni europene, care intenționează să desfășoare trupe pe teren după un acord de pace.
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au coprezidat o întâlnire a peste 30 de șefi de stat, inclusiv cei din Japonia, Canada și Noua Zeelandă, care alcătuiesc „coaliția voluntarilor” pentru a ajuta militar și financiar Ucraina.
Discuții intense despre detaliile modului în care America ar putea sprijini forța europeană de menținere a păcii sunt așteptate să aibă loc în următoarele șapte până la zece zile.
Cele mai recente planuri ar putea prevedea trimiterea de instructori militari în Ucraina, pentru a ajuta la reconstrucția forțelor armate afectate de război.
Avioane de vânătoare occidentale ar urma să fie folosite pentru a supraveghea cerul țării, în speranța redeschiderii aviației comerciale.
Forța operativă navală a Mării Negre ar urma să ajute la deminarea zonei și la securizarea rutelor de transport maritim.
Oficialii coaliției au elaborat anterior planuri pentru ca orice desfășurare europeană să fie susținută de avioane de vânătoare și rachete americane, aflate în așteptare în Europa de Est, pentru a răspunde cu forță letală dacă Rusia încalcă termenii vreunui armistițiu.
Uniunea Europeană pregătește, apoi, noi sancțiuni împotriva Rusiei, care ar putea fi declanșate dacă Putin refuză să participe la discuțiile trilaterale cu Zelenski și Trump.